Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

între maxilare, fără să-i audă chiţăitul deznădăjduit.
Era trează în întuneric; casa se trezise, cei vârstnici o pofteau să vină. De undeva
se auzea o emisiune la televizor. Pe o insulă din Mediterana îşi făcuse apariţia Sfânta
Fecioară.
Nu-i era foame, sângele oferit de Maharet era mult prea săţios. Oricum, ideea de
a ucide creştea, era din ce în ce mai excitantă, îi dădea târcoale, ca o prostituată pe o
stradă dosnică.
Ridicându-se din coşciugul îngust în care dormise, merse pe vârfuri prin beznă
până ce dădu cu mâna de uşa de metal. Ieşi în hol şi se uită în susul scării nesfârşite de
metal, care se răsucea în nenumărate spirale, semănând cu un schelet. Zări prin
tavanul de sticlă chiar cerul, ca un fum. Pe la jumătatea scării se afla şi Mael, era în
dreptul uşii care dădea spre nivelul locuit şi se uita în jos, la ea.
Era ameţită de plăcere că acum făcea parte dintre ei ― sunt de-a voastră şi sunt
cu voi ― dar şi datorită senzaţiei pe care i-o dădea metalul balustradei scării, simţi
însă o bruscă durere fulgurantă pentru tot ce fusese viaţa ei înainte ca frumuseţea
aceasta violentă să o poarte ca un vârtej.
Mael veni jos după ea, ca şi cum trebuia să o salveze de furtuna ce-o cuprinsese.
Înţelegeau cu toţii, nu-i aşa, felul în care percepea ea acum respiraţia pământului,
cântecul pădurii, înceată pătrunderea a rădăcinilor prin pereţii de argilă în beznă.
Rămase cu ochii la Mael. Mirosea vag a pielărie, a praf. Cum de-şi închipuise
vreodată că acestea erau fiinţe ca toate fiinţele? Cu ochii aceştia atât de sclipitori. Dar
o să vină vremea când ea însăşi o să se plimbe din nou printre muritori şi-o să le vadă
privirile fixate pe ea şi apoi trecând la altceva. Când o să parcurgă în grabă cine ştie ce
oraş cufundat în întuneric, Londra, sau poate, Roma. Privindu-l în ochi pe Mael, simţi
iar că îi dădea târcoale prostituata de pe străduţa întunecată; dar nu era o imagine
precisă, ci doar o impresie. Ba nu, vedea străduţa, vedea scena omorului. În tăcere
întoarseră capul şi unul, şi altul, nu în grabă, ci cu un fel de respect. O luă de mână;
privi brăţara pe care el i-o dăduse. Brusc, o sărută pe obraz. Apoi o conduse pe scară
către salonul de pe culmea muntelui.
Sunetul televizorului se auzea din ce în ce mai puternic, acum se vorbea despre
isteria din Sri Lanka. Era vorba de femei care ucideau bărbaţii. Erau ucişi până şi
pruncii de sex masculin. Pe insula Lynkonos se produseseră halucinaţii colective şi
crescuse cumplit numărul de decese inexplicabile.
Îi trebui câtăva vreme ca să priceapă ce auzea. Deci nu era vorba de Sfânta
Fecioară Maria, cum crezuse când auzise prima dată; se bucurase că oamenii pot să
mai creadă în aşa ceva. Se întoarse spre Mael, dar el se uita înainte. El cunoştea deja
ştirile. Auzise totul la televizor de-o oră.
Când intră în salonul de sus, luminat numai de lumina albăstruie de la ecranul
imens, văzu spectacolul ciudat oferit de aceşti noi fraţi ai ei din Ordinul Secret al
Nemuritorilor, răspândiţi de jur împrejur ca tot atâtea statui sclipitoare în întuneric.
"...comparabile cu alte tragedii din trecut, provocate de apă sau alimente
contaminate. Totuşi, nu s-a găsit încă explicaţia asemănării dintre unele evenimente
petrecute în locuri foarte îndepărtate unele de altele, printre care se numără acum şi
câteva sate din Nepal. Persoanele reţinute de poliţie declară că le-a apărut o femeie
frumoasă, pe care o numesc Sfânta Fecioară, Regina Cerurilor sau doar Zeiţa, care lea
îndemnat să pornească masacrul bărbaţilor din satul lor, cu excepţia câtorva aleşi cu
grijă pentru a fi cruţaţi. Unele informaţii pomenesc şi de apariţia unui bărbat, o zeitate
cu părul de aur, care nu vorbeşte mulţimii şi căruia nu i s-a atribuit încă un titlu sau un
nume, fie oficial, fie neoficial..."
Jesse se uită la Maharet care privea fără să arate vreo emoţie, cu o mână sprijinită