Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

Akashei. Degetele i s-au strâns delicat peste ale mele.
― Calmează-te, prinţul meu, mi-a spus cu tandreţe, în şoaptă. Ceea ce simţi în
sala aceasta este moartea, dar e vorba de moartea credinţelor şi a interdicţiilor. Nimic
mai mult. A privit-o pe Maharet. Poate şi pieirea visurilor, a adăugat, care-ar fi trebuit
de mult să piară.
Maharet a rămas la fel de inertă. Ochii ei violeţi erau obosiţi, cu vinişoare roşii.
Deodată, am înţeles de ce: erau ochi de om, care mureau clipă de clipă. Sângele ei îi
iriga zi şi noapte, dându-le viaţă, dar nu dura. Prea mulţi nervi din propriul ei corp
erau morţi.
Iar am văzut, ca un fulger, imaginea din vis. Gemenele, corpul din faţa lor. Unde
era legătura?
― Nu-i nici o legătură, mi-a şoptit Akasha. Ceva de mult uitat, pentru care istoria
nu mai are nimic de zis. Am trecut dincolo de istorie acum. Istoria se construieşte pe
greşeli; noi vom reîncepe totul, pe baza adevărurilor.
Marius a vorbit imediat:
― Nu există nimic care să te convingă să te opreşti?
Avea un ton cu mult mai stăpânit decât îmi închipuisem. S-a înclinat cu mâinile
împreunate în faţă, păstrând atitudinea celui ce încearcă să rămână rezonabil. Ce ţi-am
putea spune? Dorim să încetezi să mai apari în faţa oamenilor. Dorim să nu te mai
amesteci în viaţa lor.
Degetele Akashei s-au strâns peste ale mele. Femeia roşcată se uita acum la mine
cu ochii ei violeţi înroşiţi.
― Akasha, te implor, a spus Marius. Pune capăt acestei revolte. Nu le mai apărea
muritorilor, nu le mai porunci ce să facă.
Akasha a râs încetişor.
― De ce nu, Marius? Pentru că asta deranjează preţioasa ta lume, lumea peste
care ai vegheat de două mii de ani, cum făceau cândva romanii privind la luptele pe
viaţă şi pe moarte din arene, de parcă era o distracţie sau teatru, de parcă suferinţa
reală şi moartea n-aveau nici o însemnătate câtă vreme spectacolul îi distra?
― Înţeleg ce vrei să faci, a spus Marius. Dar nu ai dreptul, Akasha.
― Marius, argumentele acestea mi-au fost deja servite de elevul tău de lângă
mine, i-a răspuns ea. Avea acum un ton stăpânit şi plin de răbdare, ca şi al lui. Ce-i
mai important e că eu însămi le-am cântărit de mii de ori. De câtă vreme crezi că aud
rugăciunile lansate de omenire, de câtă vreme mă gândesc la o soluţie pentru eliminarea
ciclurilor infernale de violenţă umană? E vremea să asculţi tu la ce am eu de spus.
― Noi o să avem de jucat un rol în toate acestea? a întrebat Santino. Sau vom fi
distruşi ca toţi ceilalţi?
Era mai degrabă impulsiv decât arogant.
Pentru prima dată roşcata a dat un semn de emoţie, căci şi-a fixat ochii pe el
imediat, cu gura strânsă.
― Voi îmi veţi fi îngerii, a răspuns Akasha cu tandreţe, întorcându-i privirea.
Veţi fi zeii din jurul meu. Dacă nu alegeţi calea aceasta, vă voi distruge. Cât îi
priveşte pe cei dintâi, pe cei de care nu pot scăpa aşa uşor ― aici s-a uitat la Khayman
şi la Maharet din nou― dacă se întorc împotriva mea, vor juca rolul diavolului în
opoziţie cu mine, căci umanitatea întreagă se va mobiliza să-i distrugă, aşa că,
opunându-se, vor servi foarte bine la reuşita planului. Dar ceea ce vă stătea la
dispoziţie înainte ― lumea întreagă drept teren secret de vânătoare ― nu veţi mai
avea niciodată.
Se părea că Eric pierdea bătălia sa internă cu frica. Se mişca de parcă avea de
gând să se ridice şi să părăsească sala.