Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

despre vreun conflict sau altul. Dar lumina despre care vorbesc eu e tocmai strigătul
împotriva ororilor războiului. Este vorba de atitudini care n-au fost niciodată posibile
în trecut. Este vorba de bărbaţii şi de femeile care se bat pentru prima oară în istoria
omenirii să pună capăt nedreptăţilor sub orice formă ar fi ele.
― Vorbeşti de atitudinile intelectuale ale unui foarte mic număr de oameni.
― Nu. Vorbesc de revoluţia în filozofie; vorbesc despre idealismul din care se
vor naşte acţiunile practice. Akasha, deşi au atâtea defecte, trebuie să li se lase timpul
să îşi realizeze singuri visele, înţelegi?
― Aşa e! a intervenit Louis. Mi-a sărit inima. Cât era de vulnerabil Louis! Dacă
se întorcea contra lui... Dar el a continuat cu calm, cu rafinamentul lui obişnuit: Este
lumea lor, nu a noastră! a spus cu umilinţă. E limpede că noi am renunţat la ea când
am ales nemurirea. N-avem nici un drept acum să ne amestecăm în lupta pe care o
duc. Dacă o facem, le răpim victoriile care i-au costat atât de scump! Până şi în
ultimul secol progresele lor ţin de miracol, au fost reparate nedreptăţi care erau
considerate inevitabile; pentru prima oară au dezvoltat o concepţie despre adevărata
solidaritate a oamenilor.
― Sinceritatea ta mă impresionează, i-a răspuns ea. Te-am menajat pentru că te
iubeşte Lestat. Iar acum înţeleg de ce te iubeşte. Ce curaj îţi trebuie să-mi vorbeşti în
felul acesta! Deşi dintre toţi cei prezenţi tu eşti animalul de pradă cel mai rapace.
Ucizi fără a ţine cont de vârstă, de sex sau de pofta de viaţă a victimei.
― Atunci ucide-mă! a strigat el. Asta aş vrea să faci, nu să ucizi fiinţe umane! Nu
te amesteca în viaţa lor. Chiar dacă se ucid între ei! Lasă-le timp să îşi realizeze noile
viziuni; lasă-le timp oraşelor apusene, aşa corupte cum sunt, să îşi propage idealurile
în întrega lume de suferinţă şi de mizerie.
― Timp, a rostit Maharet. Asta cerem cu toţii. Timp. Iar asta este ceea ce trebuie
să oferi.
A urmat o pauză.
Akasha nu voia să se uite la femeia aceasta; nu voia nici măcar să o asculte.
Simţeam cum se retrage în sine. Şi-a retras mâna dintr-a lui Marius. S-a uitat îndelung
la Louis, apoi s-a întors spre Maharet, de parcă nu putea evita asta, iar faţa i-a devenit
calmă, dar crudă.
Maharet a continuat.
― Ai meditat în tăcere la tot felul de soluţii timp de secole. Ce-nseamnă pentru
tine încă unul? N-ai să negi că acest ultim secol a fost plin de neprevăzut, că progresul
tehnologic realizat poate asigura hrană, adăpost şi sănătate tuturor popoarelor de pe
pământ.
― Aşa să fie oare? a răspuns Akasha. Ura cea mai profundă îi încălzea zâmbetul.
La asta a dus progresul tehnologic? Ce zici de gazele toxice, de bolile inventate în laborator,
de bombele care pot distruge întreaga planetă? Gândeşte-te la accidentele
nucleare care au dus la contaminarea hranei şi a apei pe continente întregi. La armatele
care continuă să facă ce-au făcut dintotdeauna, dar cu o eficienţă sporită. Nobilii
unei naţii lichidaţi într-o oră într-o pădure înzăpezită; toată intelectualitatea alteia,
plus toţi cei care poartă ochelari, împuşcaţi în mod sistematic. In Sudan, toate femeile
mutilate pentru a satisface gustul soţilor lor; în Iran, copiii puşi în faţa tunurilor!
― Nu se poate ca tu să fi văzut numai aşa ceva, a zis Marius. Nu-mi vine să cred.
Akasha, uită-te la mine, ascultă cu puţină bunăvoinţă ce încerc să spun.
― Nu contează dacă crezi sau nu crezi! a spus ea, lăsându-se pentru prima dată în
voia mâniei. Tu n-ai acceptat ce-am încercat eu să explic. N-ai vrut să cedezi în faţa
imaginii perfecte pe care-am prezentat-o eu. Nu-ţi dai seama ce dar îţi ofer? Cum îţi
salvez sufletul? Ce eşti dacă nu participi la planul meu? Un băutor de sânge, un