Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

albumele cu sute de fotografii şi cuferele pline cu portrete pictate, unele doar
miniaturi ovale, altele pânze mari, pline de praf.
Începuse prin a studia istoria propriei ei familii, Reeves, din Carolina de sud ―
care fuseseră foarte bogaţi înainte de Războiul Civil şi apoi se ruinaseră. Fotografiile
lor o întorseseră complet pe dos. În fine, îşi vedea străbunii cu care semăna; îşi
regăsea propriile trăsături pe feţele lor. Aveau pielea albă ca şi ea, aveau aceeaşi
expresie! Două dintre femei aveau acelaşi păr roşu, ondulat! Pentru Jesse, care fusese
adoptată, toate lucrurile acestea căpătau o semnificaţie foarte specială.
De-abia către sfârşitul vacanţei începuse Jesse să realizeze implicaţiile arhivelor
familiei, pe măsură ce cerceta sulurile scrise în latina primitivă, în greacă, până şi în
hieroglife egiptene. Pe cât de neclar îi era în minte momentul descoperirii tăbliţelor de
argilă din sala subterană, pe atât de limpede îi era amintirea conversaţiilor cu Maharet.
Vorbiseră ore în şir despre cronicile familiale.
Jesse o implorase să-i dea voie să se ocupe de istoria familiei. Voia să renunţe la
propriile studii pentru biblioteca aceasta. Voia să traducă şi să adapteze textele vechi,
şi să le bage pe calculator. De ce n-ar publica istoria Marii Familii? O astfel de
genealogie era extrem de neobişnuită, ca să nu zicem unică. Nici măcar capetele încoronate
europene nu mai găseau urma strămoşilor lor dinainte de evul mediu.
Maharet suportase cu răbdare excesele ei de entuziasm, amintindu-i doar că o
astfel de sarcină cerea un timp enorm fără să ofere mari recompense. La urma
urmelor, nu era decât evoluţia unei familii de-a lungul secolelor; uneori cronicile nu
înregistrau decât nişte liste de nume sau scurte descrieri a unor vieţi paşnice,
enumerări de date de naştere şi de deces sau înscrisuri dovedind emigrarea.
Conversaţiile acelea purtate la lumina dulce din bibliotecă, unde se amestecau
atât de plăcut mirosurile de piele veche, de pergament, de luminări şi de foc în şemineu,
îi rămăseseră gravate în minte. Maharet, maiestuoasă ca întotdeauna, aşezată
lângă foc, cu ochii ei verzi acoperiţi de ochelari mari cu lentile uşor colorate, o punea
în gardă pe Jesse că această muncă risca să-i consume tot timpul, să-i interzică
realizarea unor lucruri mai importante. Ceea ce conta era existenta Marii Familii, nu
arhivele ei, vitalitatea fiecărei generaţii, cunoaşterea şi iubirea dintre neamuri.
Cronologia nu făcea decât să ajute la înfăptuirea acestor ţeluri.
Dar Jesse nu mai simţise în viaţa ei ceva asemănător cu dorinţa de a se ocupa de
această muncă. Maharet avea să-i permită să rămână, nu-i aşa? Avea în faţă ani pe
care putea să-i dedice acestei biblioteci, pentru a descoperi, în cele din urmă, originile
familiei!
Doar mai târziu îşi dăduse seama că aceste origini constituiau un mister profund,
unul doar din nenumăratele mistere care o uimiseră în vara aceea. Doar mai târziu
începuseră să o tulbure tot felul de amănunte.
DE PILDĂ, Maharet şi Mael nu-şi făceau niciodată apariţia înainte de căderea
serii, iar explicaţia ― că-şi petrecuseră ziua dormind ― nu era, de fapt, o explicaţie.
Unde dormeau, în definitiv? Camerele lor rămâneau goale toată ziua, cu uşile date de
perete, iar din dulapuri se revărsau cele mai năstruşnice veşminte. Pe la apusul soarelui
apăreau brusc, de parcă s-ar fi materializat din aer. Jesse ridica, de pildă, ochii
dintr-o carte. Maharet era în cameră, lângă şemineu, perfect machiată, îmbrăcată
parcă pentru un rol, purtând bijuterii superbe în urechi şi la gât, care străluceau la
lumina tremurătoare a focului. Mael, îmbrăcat ca de obicei în jacheta şi pantalonii lui
de piele, se sprijinea de un perete.
Când Jesse îi întreba despre orarele acestea ciudate, Maharet îi dădea răspunsuri