Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

la San Francisco."
La Chicago se transmitea concertul în direct, prin cablu, la ora zece. Ce plăcut
pentru cei care aveau locuinţă, care puteau să îşi plătească chiria şi electricitatea, îi
venea să râdă de toate astea în hohote, ce surpriză le rezerva Lestat la toţi! Dar simţi
iar un fior de gheaţă, de-a dreptul dureros.
Şi dacă Armand nu ştia nimic? Dar magazinele de discuri de pe Insula Nopţii
expuneau desigur în vitrine discul Vampirul Lestat. In barurile elegante răsuna fără
îndoială muzica lui hipnotică, obsedantă.
În momentul acela lui Daniel îi venise chiar şi ideea de a se duce de unul singur
în California. Nu era imposibil să se întâmple o minune, să găsească paşaportul la
hotel şi să poată să se legitimeze cu el în orice bancă. Era bogat, ah, atât de bogat,
acest biet băiat muritor...
Dar cum de-i venise să ia o hotărîre? Soarele îi încălzise faţa şi umerii, cum era
întins pe bancă. Din ziarul împăturit îşi făcuse o pernă.
Iar avusese visul acela, care parcă atâta aştepta...
Era miezul zilei în lumea gemenelor; soarele scălda în lumină poiana. Era linişte,
nu se auzea decât cântecul păsărelelor.
Gemenele stăteau îngenuncheate una lângă alta, direct pe sol. Erau foarte palide,
ochii le erau nemaipomenit de verzi, iar părul lor lung şi arămiu le cădea numai bucle
pe umeri. Purtau veşminte fine, făcute din inul cel mai alb, cumpărate tocmai de la
târgul din Nineveh de sătenii care voiau să le onoreze pe puternicele lor vrăjitoare, de
care ascultau spiritele.
Ospăţul funerar era gata. Cărămizile cuptorului fuseseră dislocate şi duse de
acolo, iar din trupul fript, rămas pe piatra plată, ieşeau aburi şi zemuri galbene, acolo
unde pielea crăpase. Carne înnegrită, acoperită doar cu frunzele în care fusese pusă la
copt. Pe Daniel îl umplea de silă.
Dar printre cei prezenţi nimeni nu simţea aşa ceva, nici gemenele, nici sătenii
care stăteau în genunchi de jur împrejur, aşteptând să înceapă ospăţul.
Ospăţul era dreptul şi obligaţia gemenelor. Pe piatra aceea era mama lor, trupul
înnegrit era al mamei lor. Şi ceea ce fusese omenesc, trebuia să rămână cu oamenii.
Poate că avea să fie nevoie de o zi şi o noapte pentru a consuma totul, dar toţi aveau
să rămână de veghe până la sfârşit.
Brusc, un val de agitaţie cuprinde mulţimea din poiană. Una dintre gemene ridică
platoul pe care se află creierul şi ochii, iar cealaltă dă din cap şi-l ridică pe celălalt, pe
care se află inima.
Astfel împărţeala e făcută. Se aud bătăile unei tobe, dar Daniel nu-l vede pe cel
care bate în ea. Bătăi lente, ritmate, brutale.
"Să-nceapă ospăţul!"
Dar deodată se aude un ţipăt de groază, exact cum Daniel ştia deja că o să se
întâmple. Opriţi soldaţii! Dar el n-are nici o putere. Toate astea s-au întâmplat cândva,
undeva, acum e sigur de asta. Nu e un vis, e o viziune. Iar el nu e acolo. Soldaţii iau
cu asalt poiana, sătenii se împrăştie, gemenele lasă din mâini platourile şi se aruncă
peste trupul din care ies aburi. Dar asta e o nebunie!
Soldaţii le smulg de acolo fără nici un efort, piatra plată e răsturnată şi trupul cade
pe jos, se sfărâmă în bucăţi, creierul şi inima pică în ţărână. Gemenele urlă la
nesfârşit.
Urlă şi sătenii, fugind să se salveze, dar soldaţii îi doboară la pământ. Cărările de
munte sunt pline de morţi şi de răniţi. Ochii mamei moarte au căzut de pe platou, aşa
că sunt călcaţi în picioare. Tot astfel se întâmplă cu inima şi cu creierii.
Una dintre gemene, cu braţele imobilizate la spate, invocă spiritele să le răzbune.