13.06.2013 Views

Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

SHOW MORE
SHOW LESS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

pentru tine.

M-a privit uimită. Am simţit suflul morţii pe obraji, dându-mi târcoale, ca atunci

când mă încolţiseră lupii, cu atâta amar de ani în urmă, şi nici o ramură de copac mai

jos, de care să mă apuc.

― Sunteţi cu toţii împotriva mea, nu-i aşa? a şoptit. Până şi tu, prinţul meu. Eşti

duşmanul meu. Iubitul meu e duşmanul meu.

― Te iubesc nespus de mult! i-am răspuns. Dar nu te pot minţi. Nu pot crede în

planul tău! E complet greşit!

Tocmai simplitatea şi eleganţa de care vorbeşti tu îl fac să fie greşit!

Ochii ei au trecut rapid peste chipurile lor. Eric era iar pe cale să intre în panică.

Mael clocotea de furie.

― Nu-i nici unul printre voi care să treacă de partea mea? a continuat tot în

şoaptă. Nici unul care să vrea să transforme în realitate visul acesta ameţitor? Nici

măcar unul care să vrea să renunţe la lumea lui egoistă şi pitică? I s-a fixat privirea pe

Pandora. Tu, de pildă, biată visătoare, tulburată încă de pierderea calităţii tale de om.

Nici tu n-ai vrea să te salvezi?

Pandora privea prin ea ca prin sticlă.

― Nu am gustul tău de a ucide, a răspuns ea molcom, şoptit. Mie mi-e suficient

să urmăresc căderea unei frunze. N-am convingerea că din vărsare de sânge poate să

iasă ceva bun. Căci aici e miezul problemei, regina mea. Orori se întâmplă încă pe tot

pământul, dar există din ce în ce mai mulţi oameni care le deploră. Dacă tu te-apuci să

foloseşti astfel de metode, dându-le numele de fapte bune, dialogul cu omenirea s-a

încheiat. A zâmbit cu tristeţe. Nu pot să-ţi fiu de folos. N-am nimic de oferit.

Akasha n-a răspuns. Apoi iarăşi şi-a plimbat privirea de la unii la alţii. I-a

măsurat pe Mael, pe Eric. Apoi pe Jesse.

― Akasha, am reluat eu. Istoria este o lungă listă de nedreptăţi, nimeni nu neagă

asta. Dar soluţiile simple s-au dovedit întotdeauna nepotrivite. Răspunsurile apar doar

din complexitate. Doar prin complexitate se chinuie oamenii să fie cinstiţi; e un

proces mai lent, mai încurcat, dar e singurul posibil. Simplitatea cere un sacrificiu

prea mare. Aşa a fost întotdeauna.

― Aşa e, a intervenit Marius. Exact aşa. În teorie, ca şi în practică, simplitatea e

sinonimă cu cruzimea. Ceea ce propui tu e plin de cruzime!

― N-aveţi nici un pic de umilinţă în voi? a întrebat brusc. S-a întors de la mine la

Marius. Nu aveţi nici un pic de bunăvoinţă de a înţelege? Sunteţi atât de mândri, atât

de aroganţi, cu toţii! Vreţi ca lumea să rămână exact cum e, doar ca să vă satisfaceţi

poftele voastre!

― Nici gând, a răspuns Marius.

― Ce v-am făcut ca să fiţi cu toţii atât de porniţi împotriva mea? a întrebat. Iar

m-a privit, apoi pe Marius şi, în cele din urmă, pe Maharet. Mă aşteptam la aroganţă

de la Lestat. Mă aşteptam la platitudini şi retorică goală, la idei nepuse niciodată în

practică. Dar de la mulţi dintre voi mă aşteptam la mai mult. Ah, cum mă dezamăgiţi!

Cum puteţi da cu piciorul unui destin gata făurit pentru voi? Aţi putea fi salvatorii

omenirii! Cum puteţi nega ce-aţi văzut cu ochii voştri?

― Dar vor vrea la un moment dat să ştie cine suntem, a răspuns Santino. Şi o

dată ce vor afla, se vor întoarce împotriva noastră. Vor vrea sângele care-i face

nemuritori, cum se întâmplă mereu.

― Până şi femeile vor să trăiască veşnic, a spus rece Maharet. Până şi ele vor

ucide pentru asta.

― Akasha, e o inepţie, a zis Marius. Nu se poate înfăptui. În Occident, lipsa de

împotrivire e de neconceput.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!