Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

Era limpede că setea îi umplea de ruşine, de groază.
"Şi-n tine e tot el, a răspuns Mekare. Nu există decât un singur Amel. Miezul lui
rezidă în regină, dar ceva din el a trecut şi în tine."
"Cum este cu putinţă aşa ceva?" a întrebat regele.
"Entitatea aceasta are o imensă parte invizibilă, a continuat Mekare. Dacă ar fi
fost cu putinţă să-l vedeţi înainte de a se întâmpla catastrofa care a avut loc, v-aţi fi
dat seama că era aproape infinit."
"Da, a mărturisit Regina, eu am avut senzaţia că plasa aceea acoperea tot cerul!"
Atunci Mekare a continuat explicaţiile: "Doar concentrând mărimi infinite ca
acestea ajung duhurile să poată manifesta puteri fizice. Dacă sunt lăsate în pace, stau
ca norii la orizont, poate şi mai mari. Din când în când se lăudau în faţa noastră că nu
au limite, deşi asta nu-i cu putinţă să fie adevărat."
Regele s-a uitat fix la regină.
"Dar cum s-ar putea face să fie dat afară?" a întrebat Akasha.
"Da. Cum am face să scăpăm de el?" a spus şi regele.
Nici una din noi n-a vrut să răspundă. Ne întrebam cum de nu le sare în ochi
răspunsul.
"Trebuie să-ţi distrugi corpul, i-a răspuns Mekare reginei, în felul acesta va fi şi el
distrus."
Regelui nu-i venea să creadă ce spusese Mekare.
"Să distrugem corpul ei!" a repetat el incredul, privind neputincios spre soţia lui.
Akasha însă surâdea cu amărăciune. Pentru ea răspunsul nu fusese o surpriză.
Îndelung, n-a zis nimic. Ne privea fără să îşi ascundă ura; apoi l-a privit pe rege. Când
s-a uitat din nou la noi ne-a întrebat:
"Suntem morţi, nu-i aşa? Nu mai trăim deloc dacă spiritul iese din noi. Nu mai
mâncăm şi nu mai bem nimic în afară de sângele pe care îl cere el; corpurile noastre
nu mai elimină nici un fel de resturi; din noaptea aceea de groază nimic din aspectul
nostru fizic nu s-a mai schimbat ― nu mai suntem în viaţă."
Mekare nu i-a răspuns. Ştiam că-i studia. Se străduia să le privească corpurile nu
aşa cum îi vedea orice om, ci cum face o vrăjitoare, să lase tăcerea şi nemişcarea să se
instaleze în jurul lor şi să poată observa aspectele imperceptibile unui ochi normal.
Părea să fi căzut într-o transă, uitându-se la ei şi ascultând. Când, în sfârşit, a vorbit
din nou, a spus:
"Lucrează asupra corpului vostru; cum lucrează focul asupra lemnului pe care îl
arde, cum lucrează viermele asupra unui cadavru. Îi dă înainte şi rezultatul e inevitabil
― e continuarea îmbinării care a avut loc. De aceea vă supără soarele ― toată energia
duhului e pusă în slujba acestui proces pe care l-a început, de aceea căldura soarelui îi
e insuportabilă."
"Chiar şi lumina strălucitoare a unei torţe", a oftat regele.
"Uneori, chiar şi flacăra unei lumânări", a spus regina.
"Exact, a spus Mekare, ieşind din transă. Voi sunteţi morţi, a adăugat în şoaptă,
deşi trăiţi! Dacă rănile vi s-au vindecat, cum aţi spus, dacă tu l-ai readus la viaţă pe
rege, cum ai făcut-o, înseamnă că aţi învins moartea. Asta dacă nu ieşiţi la lumina
arzătoare a soarelui."
"Nu, situaţia asta nu poate continua, a zis regele. Setea ne omoară, voi nu vă
puteţi închipui cât de groaznică e setea!"
Regina a zâmbit din nou cu amărăciune. "Corpurile acestea nu mai sunt în viaţă.
Sunt doar gazdele demonului. Îi tremurau buzele în timp ce se uita la noi. Ori asta, ori
cu-adevărat am devenit zei!"
"Spuneţi-ne, vrăjtoarelor, a zis regele, e oare cu putinţă să fi devenit fiinţe divine,