Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

Am început imediat să le explicăm că nu noi o făcusem, că ne ţinusem cuvântul
când le părăsisem regatul şi că ne dusesem direct acasă. În vreme ce Mekare îi studia
în tăcere, eu i-am implorat să înţeleagă că, dacă spiritul acela îi persecutase, o făcuse
doar dintr-o toană proprie.
"Toană! a pufnit regina. Ce vrei să spui cu cuvântul acesta? Spune mai bine ce s-a
întâmplat cu noi! Spune ce suntem!" Apoi şi-a descoperit dinţii şi i-am văzut caninii,
ascuţiţi ca două mici pumnale. Regele ne-a arătat şi la el aceeaşi transformare.
"Pentru a ajunge mai uşor la sânge! a şoptit el. Ştiţi voi ce înseamnă pentru noi
setea asta? N-o putem satisface! Trei-patru oameni mor în fiecare noapte ca noi să ne
potolim setea, dar ne întoarcem în culcuşul nostru tot chinuiţi de sete."
Regina a început să se tragă de păr, gata să cedeze poftei de a urla. Regele i-a pus
o mână pe braţ.
"Daţi-ne sfatul vostru, Maharet, Mekare, a zis el. Am vrea să înţelegem
transformarea aceasta şi cum să facem ca ea să fie de folos."
"Aşa e, a adăugat regina, încercând să se stăpânească. Cu siguranţă, nu se
întâmplă fără o raţiune..." Apoi, pierzându-şi din nou încrederea, a tăcut. Într-adevăr,
sistemul ei simplu, pragmatic de a vedea lucrurile, se prăbuşise complet, nu mai putea
găsi justificări pentru nimic, în vreme ce regele rămăsese agăţat de iluziile sale, aşa
cum fac adesea bărbaţii aproape până la sfârşitul vieţii.
Întrucât ei tăceau, Mekare a înaintat, şi-a pus mâinile pe umerii regelui şi a închis
ochii. A făcut acelaşi lucru şi cu regina, dar aceasta i-a aruncat o privire înveninată.
"Explică-ne, a zis Mekare, ce s-a întâmplat în clipa aceea. Tot ce îţi mai
aminteşti. Tot ce-ai văzut."
Regina a rămas pe gânduri, neîncrezătoare, crispată. E-adevărat că frumuseţea îi
fusese înzecită de această metamorfoză, dar păstra în ea ceva respingător, de parcă nu
era o floare veritabilă, ci o imitaţie făcută din ceara albă cea mai pură. Pe măsură ce se
adâncea în gânduri, faţa i se întuneca şi exprima numai răutate. Instinctiv, m-am dus
mai aproape de Mekare, să o apăr de o eventuală primejdie.
Atunci Akasha a început să povestească:
"Veniseră să ne ucidă, trădătorii! Aveau de gând să dea vina pe duhuri, acesta le
era planul. Asta doar ca să consume iarăşi carnea mamelor şi taţilor lor, ca şi pe cea a
celor vânaţi de plăcere. Au intrat în casă şi m-au înjunghiat cu pumnalele, pe mine,
regina lor."
Aici a făcut o pauză, de parcă totul se petrecea din nou chiar în faţa ochilor ei.
"Am căzut sub loviturile pe care mi le-au dat în piept. Nimeni nu poate trăi după
astfel de lovituri, aşa că am căzut pe podea, mi-am dat seama că aveam să mor! Auziţi
ce spun? Ştiam că nimic pe lume nu mă mai putea salva. Se scurgea tot sângele din
mine.
Dar chiar în timp ce sângele mi se făcea baltă pe jos, mi-am dat seama că nu mă
mai aflam în corpul meu, că îl părăsisem, că murisem şi eram trasă în sus ca printr-un
tunel îngust, spre un loc unde nu aveam să mai sufăr.
Nu mă înspăimânta nimic, nu mai simţeam nimic. M-am uitat în jos şi mi-am
văzut corpul plin de sânge în casă. Dar nu-mi mai păsa. Nu mai aveam de-a face cu el.
Doar că brusc ceva m-a apucat, ceva s-a agăţat de fiinţa mea invizibilă! Tunelul
dispăruse, eram prinsă într-o plasă ca cele de pescuit. M-am luptat din răsputeri să mă
eliberez, şi strânsoarea a cedat, dar plasa nu s-a rupt, m-a apucat şi m-a strâns din nou,
de n-am mai putut să mă ridic.
Când am încercat să urlu, m-am trezit că sunt din nou în corpul meu! Am simţit
din nou durerile provocate de răni, de parcă mă pătrundeau iar pumnalele. Dar plasa
aceasta imensă, enorma plasă care nu slăbise deloc, în loc să se întindă la nesfârşit,