Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

Jesse îl bombardase pe Lightner cu întrebările. Înţelesese foarte repede că, deşi
ştia multe lucruri despre ea, nu avea în nici un fel informaţii despre Maharet sau
despre Marea Familie.
Ceea ce o tentase până la urmă fusese acest amestec de precizii şi de lacune. Dacă
Maharet ar fi fost pomenită o singură dată, ar fi întors spatele, pentru totdeauna, Ordinului
Talamasca, căci loialitatea ei faţă de Marea Familie era de nezdruncinat. Dar
Talamasca nu era interesată decât de capacităţile ei paranormale. În ciuda sfaturilor
lui Maharet, Jesse era interesată de aceste capacităţi.
Istoria Ordinului se dovedea nemaipomenit de pasionantă. Spunea adevărul omul
acesta? Un ordin secret, a cărei înfiinţare se situa prin anul 758, un ordin care încă de
pe atunci acumulase documente despre vraci şi vrăjitoare, despre medii şi văzători de
duhuri? Era extrem de impresionată, la fel cum fusese cândva de arhivele Marei
Familii.
Lightner reuşise să iasă învingător şi după al doilea tur de întrebări. Era evident
că-şi cunoştea subiectul pe toate părţile. Vorbise cu multă precizie de persecuţia
catarilor, de desfiinţarea Ordinului Templierilor, de executarea lui Grandier şi de alte
zeci de astfel de "evenimente" istorice. Jesse nu reuşise nici măcar o dată să-l înfunde.
Dimpotrivă, el făcea aluzie la vraci şi magicieni antici de care ea n-auzise niciodată.
În seara aceea, când ajunseseră la sediul Ordinului, undeva în afara Londrei,
soarta lui Jesse era aproape hotărâtă. Nu mai plecase din vila aceea decât după o
săptămână şi atunci doar pentru a părăsi definitiv apartamentul din Chelsea şi a se
instala la sediul Ordinului Talamasca.
Această vilă era o clădire uriaşă construită prin 1500, pe care Ordinul o
achiziţionase "numai" cu vreo două sute de ani în urmă. Dacă bibliotecile şi saloanele
elegante, îmbrăcate în lambriuri, fuseseră amenajate şi ornamentate după moda din
1800, cu stucaturi şi frize, sala de mese şi multe dintre dormitoare erau încă de pe
vremea epocii elisabetane.
Jesse fusese imediat cucerită de atmosfera acestui loc, de mobilele austere, de
imensele şemineuri din piatră şi de podelele lustruite de stejar. Fusese, de asemenea,
încântată de primirea pe care i-o rezervaseră membrii Ordinului, care îi adresaseră
câteva cuvinte prieteneşti, pentru a se reîntoarce apoi liniştiţi la discuţiile lor sau la
lectura ziarelor în vastele saloane luminate ca ziua. Surprinzătoarea bogăţie a acestei
case nu făcea decât să confirme declaraţiile lui Lightner. Iar atmosfera era atât de
paşnică, atât de senină. Te simţeai bine fizic. Oamenii de aici nu pretindeau a fi
altceva decât erau.
Fusese mai cu seamă subjugată de biblioteci, care îi aminteau de acea vară tragică
şi de un loc asemănător, a cărui bibliotecă plină de comori străvechi îi fusese refuzată.
Aici, nenumărate volume consemnau procesele vrăjitoarelor, apariţiile de fantome,
manifestaţiile de spiritism, cazurile de posesiune diabolică, de telekinezie, de
reîncarnare, şi aşa mai departe. În subsolurile clădirii erau amenajate muzee, pline de
obiecte misterioase asociate fenomenelor paranormale. Existau anumite încăperi în
care nu puteau intra decât membrii seniori ai Ordinului. Perspectiva de a avea acces la
aceste secrete într-o bună zi o încântase.
― E veşnic mult de lucru, îi spusese Aaron fără să insiste. Vezi, toate arhivele
sunt în latineşte, dar nu putem pretinde celor mai tineri care intră în Ordin să cunoască
latina. În zilele noastre nici nu se poate pune problema, în aceste depozite, vezi,
documentaţia privind mare parte din obiecte n-a fost adusă la zi de patru secole...
Aaron era, bineînţeles, la curent că Jesse cunoştea nu numai latina, dar şi greaca,
vechea limbă egipteană şi limba sumeriană, de asemenea. Dar habar n-avea că Jesse
găsise un substitut pentru comorile pierdute ale acelei veri îndepărtate, că-şi găsise o