Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

― Ah, cât de bine te cunosc, a continuat Akasha, cu o voce puţin mai blândă.
Ştiu că ai trecut prin milenii fără să te schimbi. Te-am văzut de mii de ori în gândurile
celor-laţi; ştiu că acum visezi că sora ta trăieşte, ceea ce poate că-i adevărat, sub cine
ştie ce formă demnă de milă. Mai ştiu şi că ura ta contra mea n-a făcut decât să
crească şi că îţi scormoneşti mintea căutând amintirea timpurilor acelora de demult,
doar-doar vei găsi acolo o explicaţie pentru ce se întâmplă acum. Dar, după cum tu
însăţi mi-ai spus când stăteam de vorbă într-un palat făcut din cărămizi arse pe malul
Nilului, nu există nici o explicaţie. Nu există nimic! Există lucruri vizibile şi lucruri
invizibile; şi cele mai oribile grozăvii se pot abate pe capul celor mai inocenţi. Nu
pricepi că nici asta n-am lăsat deoparte în planul meu?
Din nou Maharet a rămas tăcută. Stătea ţeapănă; numai în ochii aceia frumoşi se
păstra un semn că ar fi putut simţi vreo durere.
― Explicaţiile am să le creez eu, a spus Akasha cu o urmă de mânie în glas. Eu
am să construiesc viitorul şi am să definesc ce e bine şi ce înseamnă pacea. Eu nu fac
apel la zei sau zeiţe mitice, nici la duhuri ca să-mi justific acţiunile, nici la o
moralitate abstractă. Nu fac apel nici la istorie! Nu caut prin noroi inima şi creierul
mamei mele!
De data aceasta pe toţi i-au trecut fiori. Pe buzele lui Santino juca un zâmbet
amar. Cu un elan protector, Louis s-a întors spre Maharet care rămăsese mută.
Marius se temea să nu se precipite brusc totul.
― Akasha, a implorat-o el, chiar dacă planul tău ar fi realizabil, chiar dacă
muritorii nu se vor ridica împotriva ta, chiar dacă bărbaţii nu se vor apuca să
inventeze un mijloc de a te distruge cu mult înainte ca planul tău să se realizeze...
― Marius, nu fi stupid. Sau poate crezi că sunt eu. Crezi că n-am idee de ce e în
stare lumea asta? Că nu cunosc amestecul acesta absurd de brutalitate şi de creativitate
intelectuală tehnologică, din care se compune mintea omului modern?
― Regina mea, nu cred că ştii, zău că nu cred! Nu cred că poţi concepe ce a
devenit lumea. Nici unul dintre noi n-o poate face. E mult prea variată, prea imensă,
încercăm să o cuprindem cu minţile noastre, dar nu reuşim. Tu cunoşti o lume; dar nu
e unica lume. E o lume pe care ai ales-o dintr-o duzină de alte lumi, din motive strict
personale.
Ea a negat, scuturând din cap. Iar a străbătut-o un fulger de mânie.
― Nu te juca cu răbdarea mea, Marius, a spus ea. Te-am lăsat în viaţă pentru un
motiv foarte simplu: Lestat o dorea. Şi pentru că eşti puternic şi poţi să mă ajuţi. Astai
tot, Marius. Fii atent cum te porţi cu mine.
S-a lăsat o tăcere între ei. Fireşte, şi el îşi dădea seama că ea minţea. Eu mi-am
dat. Ţinea la el şi asta o umilea şi căuta să-l rănească. Şi reuşise. În tăcere, el şi-a
înghiţit mânia.
― Chiar dacă planul tău ar fi realizabil, a reluat el blând, poţi, în mod cinstit, să
spui că omenirea s-a descurcat atât de prost, încât să merite pedeapsa aceasta?
Am respirat uşurat. Ştiusem că va avea curajul, ştiusem că el va găsi modalitatea
de a purta discuţia mai departe, spre ape mai profunde, oricât l-ar ameninţa ea. Că o să
poată exprima tot ce mă chinuisem şi eu să spun.
― Acum chiar că depăşeşti măsura, a răspuns ea.
― Akasha, am observat timp de două mii de ani. Poţi să îţi baţi joc şi să mă
tratezi drept gladiatorul din arenă dacă vrei, poţi să-mi povesteşti ce ştii despre epocile
necunoscute mie. Când am îngenuncheat la picioarele tale, ţi-am cerut să-mi
împărtăşeşti cunoştinţele tale. Dar, în răstimpul care a trecut, ceea ce am văzut
petrecându-se în lume m-a umplut de respect şi de dragoste pentru toţi muritorii. Am
fost martorul unor revoluţii în gândire şi în filozofie pe care le credeam imposibile.