Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

Rasa umană se mişcă singură în direcţia epocii de pace pe care o vrei tu.
Pe faţa ei se citea numai dispreţ.
― Marius, a rostit ea, secolul acesta va trece în istorie drept unul dintre cele mai
sângeroase din istoria omenirii. Despre ce evoluţii vorbeşti tu, când milioane de
oameni au fost exterminaţi de o mică naţie europeană după cheful unui nebun, când
oraşe întregi au rămas doar în amintiri, fiind rase de pe faţa pământului de bombe?
Când copiii deşertului din răsărit nu-ncetează cu războaiele împotriva fraţilor lor, în
numele religiei lor despotice? Marius, femeile din toată lumea îşi aruncă la hazna
rodul pântecu-lui. Urletele celor flămânzi se ridică până la cer, dar asta nu-i
deranjează pe cei bogaţi care zburdă fără grijă în citadelele lor tehnologice. Bolile
răpesc mii de vieţi printre flămânzii de pe continente întregi, în vreme ce în spitale,
care aduc cu adevărate palate, sunt unii care cheltuiesc averi pe tot felul de cosmetice
rafinate sau pe pilule şi fiole ce le promit viaţa eternă. A râs încetişor. S-au auzit
vreodată mai tare strigătele muribunzilor în urechile celor ce pot să-i audă? S-a vărsat
vreodată mai mult sânge?
Simţeam cât se necăjea Marius. Îi percepeam pornirea care-l făcea să încleşteze
pumnii şi să îşi scormonească sufletul pentru a găsi vorbele cele mai potrivite.
― Există totuşi ceva ce nu reuşeşti să vezi, a spus el în cele din urmă. Există ceva
ce nu poţi înţelege.
― Nu, dragul meu. N-am nici o problemă cu vederea. Nu am avut niciodată. Tu
eşti cel care nu reuşeşti. Ca întotdeauna.
― Uită-te afară, la pădure! a spus el. Alege un copac, descrie-l dacă poţi,
menţionând tot ce-i negativ la el, tot ce poate el distruge, ce striveşte sub el, ce nu
realizează. Iată gata fabricat un monstru ― numai rădăcini lacome, numai crengi
asupritoare, oprind lumina din calea altor plante, consumând toată hrana minerală din
jur, tot aerul. Dar nu acesta e adevărul despre acel copac. Nu este întregul adevăr,
dacă-l priveşti ca parte a naturii, şi prin natură nu înţeleg vreun lucru sfânt, înţeleg
doar întreaga ţesătură, Akasha. Înţeleg sistemul larg relaţional, care cuprinde totul.
― Deci tu nu ai reţine decât aspectele pozitive ca să poţi fi optimist, a replicat ea,
după cum ai avut dintotdeauna obiceiul. Să fim serioşi. Fă-mi şi mie analiza situaţiei
oraşelor apusene unde săracilor li se oferă zilnic de-ale gurii şi povesteşte-mi că
foamea nu mai există. Elevul tău de-aci m-a bătut deja la cap cu platitudini de soiul
acesta ― prostii pe care s-a bazat dintotdeauna liniştea de sine a celor bogaţi. Lumea
s-a cufundat în cea mai extremă perversiune, într-un haos total! E la fel ca
întotdeauna, dacă nu mai rea.
― Ba nu, n-ai dreptate, nu s-a lăsat el. Femeile şi bărbaţii sunt animale care
învaţă. Dacă nu vezi ce-au învăţat, înseamnă că eşti oarbă. Sunt fiinţe în perpetuă
schimbare, se perfecţionează zi după zi, îşi lărgesc veşnic orizontul şi capacitatea de
iubire. Nu eşti cinstită cu ei când spui că acesta ar fi secolul cel mai sângeros; nu
distingi lumina care străluceşte din ce în ce mai puternic, căci preferi să vezi
întunericul. Nu bagi în seamă evoluţia sufletului omenesc!
S-a ridicat de unde şedea şi a venit spre ea, încon-jurând masa pe stânga, ca să se
aşeze pe locul gol dintre ea şi Gabrielle. Apoi i-a luat o mână, stabilind astfel un
contact direct cu ea.
M-au trecut toţii fiorii, privindu-l. Eram convins c-a speriat-o, că nu-i putea
permite să o atingă. Dar ei părea să-i placă gestul; a zâmbit doar.
― E adevărat ce spui despre războaie, a zis el, conti-nuându-şi pledoaria şi
luptându-se în acelaşi timp să îşi păstreze demnitatea. Da, da, iar strigătele
muribunzilor au ajuns şi la urechile mele; cu toţii le-am auzit de-a lungul secolelor;
chiar şi în momentul de faţă omenirea primeşte şoc după şoc, ascultând zilnic ştiri