Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

familiare. Că murea; că a sorbit sângele, de la soţia lui, care-i curgea pe faţă; că
imediat tot trupul i s-a vindecat, că a început să dorească sângele acela; că a băut
sânge de la soţia lui, pe care ea i l-a dat, şi că a devenit ceea ce ea era deja. Dar că el
n-a văzut nici un văl misterios îmbibat cu sânge. Şi că n-a simţit nimic cutreierându-i
corpul.
"Setea este de nesuportat, ne-a spus. De nesuportat." Şi-a plecat şi el capul.
Mekare şi cu mine am rămas în tăcere pentru moment, uitându-ne una la cealaltă,
apoi, după vechiul obicei, Mekare a vorbit prima.
"Nu ştim cum s-ar putea numi ceea ce aţi devenit voi, le-a spus ea. Nu cunoaştem
nici o întâmplare similară pe lume. Dar mi se pare foarte clar ce a avut loc. Şi-a fixat
privirea asupra reginei. În clipa în care îţi vedeai moartea cu ochii, sufletul tău a
căutat iute să scape de suferinţe, cum fac toate sufletele. În clipa în care el s-a ridicat,
duhul numit Amel l-a apucat, acesta fiind invizibil aşa cum invizibil era şi sufletul tău.
În mod normal, sufletul tău ar fi trebuit să se desprindă fără efort de pământ şi să se
îndrepte spre tărâmuri pe care nu le cunoaştem.
Dar cu Amel se petrecuse de mult o schimbare ― avea o trăsătură unică, total
nouă: acest duh gustase sângele de om, căci îi chinuise cu înţepături pe unii şi pe alţii,
după cum ştiţi că v-a făcut şi vouă. Corpul tău, care zăcea pe jos plin cu destul sânge
încă, deşi cursese mult prin răni, era totuşi în viaţă.
Aşa că Amel, însetat de sânge, a intrat, sub forma lui invizibilă, în trupul tău care
ţinea prizonier sufletul.
În mod normal, încă ai mai fi putut să-l învingi, luptându-te cu acest spirit malefic
care intrase în trup, aşa ceva s-a mai văzut. Numai că acel miez al duhului, acel
sâmbure de materie care constituie energia centrală a tuturor duhurilor, s-a trezit brusc
îmbibat de sânge, cum nu mai fusese niciodată în trecut.
Astfel, îmbinarea sângelui tău cu ţesutul acela fără vârstă s-a amplificat şi s-a
accelerat de milioane de ori; sângele tău i-a irigat toată masa, atât nucleul material cât
şi partea invizibilă ― acesta a fost vălul plin de sânge pe care l-ai văzut.
Lucrul cel mai semnificativ este însă durerea pe care ai resimţit-o când îţi umbla
prin viscere nucleul acela. Căci e limpede că, în mod inevitabil, în corpul tău a
intervenit moartea, dar că minusculul nucleu material aparţinându-i lui Amel s-a unit
cu carnea ta, aşa cum energia lui se unise deja cu sufletul tău. Îmbinarea sâmburelui
de materie cu substanţa ta s-a instalat mai întâi într-unui din organele principale, aşa
cum se instalase şi iniţiala îmbinare dintre un spirit şi celălalt; şi asta a dat noua fiinţă
care sunteţi."
"Inima lui şi inima mea, a şoptit regina, au devenit unul şi acelaşi lucru."
Închizând ochii, a ridicat o mână şi şi-a pus-o pe piept.
Noi n-am spus nimic la asta, căci ni se părea prea mare simplificarea, noi nu
credeam că inima era centrul intelectului sau al emoţiei. Pentru noi creierul era acela
care controla aceste lucruri. În clipa aceea, amândouă am avut în faţa ochilor teribila
noastră amintire: creierul şi inima mamei noastre aruncate în ţărână şi strivite în
picioare.
Ne-am dat silinţa să o alungăm. Ni se părea oribil ca această durere a noastră să
fie percepută de cei care o provocaseră.
Regele ne-a pus o altă întrebare.
"Foarte bine, a zis el, se poate spune că aţi explicat ce s-a întâmplat cu Akasha.
Amel este în ea, miezul s-a unit probabil cu miezul. Dar în mine ce e? Eu n-am simţit
dureri ca ea, nu mi-a umblat nici un demon prin corp. Eu n-am simţit...decât setea,
după ce m-a atins ea cu mâinile pline de sânge."
Şi-a privit soţia.