Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

nu pentru o palmă de loc
ori pentru a-şi impune puterea,
ci pentru propria împlinire.
Să lăsăm să se nască ceva
din nimic.
STAN RICE
din "Texas Suite"
Body of Work (1983)
PÂNĂ în noaptea asta, noaptea asta îngrozitoare, zisese despre sine, în glumă, că
nu ştie nici cine e, nici de unde vine, dar că ştie ce-i place.
Iar ce-i plăcea se găsea de jur împrejurul lui: tarabele de flori de la colţuri,
clădirile uriaşe de oţel şi sticlă, luminate pentru seară cu becuri lăptoase, copacii,
desigur, iarba de sub picioare. Şi, de asemenea, toate obiectele din plastic şi metale
lucioase pe care şi le cumpăra la întâmplare: jucării, calculatoare, telefoane. Îi plăcea
să le desluşească sensul, să le manipuleze la perfecţie, apoi să le strivească până
deveneau mingi multicolore cu care putea să jongleze sau să le arunce pe ferestrele
largi când nu era nimeni prin jur.
Îi plăcea muzica pentru pian, cinematograful şi poeziile pe care le descoperea în
cărţi.
Iubea şi automobilele care consumau, ca lămpile, petrolul din pământ. Şi
imensele avioane cu reacţie care mergeau după aceleaşi principii tehnice, doar că pe
deasupra norilor.
Se oprea întotdeauna din mers când trecea vreunul pe deasupra lui, pentru a
asculta vocile şi râsetele celor care călătoreau.
Conducerea unei maşini era una dintre plăcerile cele mai extraordinare. Într-o
noapte condusese un Mercedes argintiu fără nici o oprire, pe drumurile netede, de la
Roma la Florenţa şi apoi la Veneţia. Îi plăcea, de asemenea, televiziunea ― tot
procesul electric legat de ea, cu milioanele de puncte microscopice de lumină. Figurile
acelea prietenoase de pe ecran, splendid machiate, îi ţineau companie, vorbindu-i în
cea mai mare intimitate.
Îi plăcea şi rockul. Orice muzică îi plăcea. Îi plăcuse foarte mult cântecul lui
Lestat "Recviem pentru marchiză". Nu dădea prea mare atenţie cuvintelor.
Melancolia, sunetele înfundate ale bateriei şi ale talgerelor îl emoţionau. Şi-i venea să
danseze.
Îi plăceau imensele maşinării galbene care reparau drumurile noaptea pe lângă
marile oraşe, înconjurate de nenumăraţi muncitori în uniformă; şi autobuzele cu etaj
de la Londra şi desigur că-i plăceau oamenii ― toţi muritorii aceştia inteligenţi de
pretutindeni.
Îi plăcea să se plimbe noaptea prin Damasc şi să-i apară în minte scene disparate
din viaţa antică a acestui oraş. Pe străzi se plimbau romani, greci, perşi, egipteni.
Îi plăceau bibliotecile unde găsea fotografiile monumentelor antice prin cărţile
mari, cu coperţi lucioase şi cu miros plăcut. Făcea el însuşi fotografii ale oraşelor noi
din jur şi uneori reuşea să suprapună peste ele imagini care-i apăreau în minte. De
pildă, peste imaginea Romei de azi suprapusese figuri de romani în tunici scurte şi
sandale, în locul celor moderni, îmbrăcaţi în hainele astea grele şi dizgraţioase.
Ah, erau întotdeauna foarte multe lucruri plăcute în jur ― muzica pentru vioară
de Bartok, fetiţele îmbrăcate în rochii albe ca neaua, ieşind din biserică la miezul
nopţii, după ce cântaseră la slujba de Crăciun.