Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

zăpada, devenise un sunet covârşitor care mi s-a înfipt drept în creier.
Prinţul meu iubit, dragostea mea. Vei face asta pentru mine. Ucide-i pe bărbaţi,
astfel încât legenda despre pedeapsa primită de ei să depăşească legenda templului.
Ei sunt adepţii zeului sângelui. Femeile n-au nici o vină. Pedepseşte-i pe bărbaţi în
numele meu.
― Pentru numele lui Dumnezeu, te implor, nu mă pune să fac asta, am şoptit eu.
Nu sunt decât nişte bieţi muritori!
Mulţimea îşi pierduse curajul. Cei care ajunseseră să iasă în curtea din spate erau
prinşi în cursă. De jur împrejur zăceau morţii şi cei care-i jeleau, iar dinspre mulţimea
îngrămădită în afara porţilor, care nu ştia nimic despre cele întâmplate, se ridica un
vaier implorator.
― Lasă-i să plece, Akasha, te rog, i-am mai spus.
Oare mă mai rugasem în viaţa mea de cineva ca acuma? Ce-aveau de-a face cu
noi fiinţele astea nenorocite?
S-a apropiat şi mai mult de mine. Nu mai vedeam nimic, în afară de ochii ei de
cărbune.
― Dragostea mea, acesta e un război sfânt. Nu mai e vorba de vânătoarea de
muritori pe care ai practicat-o noapte de noapte pentru a te hrăni cu sângele lor, pentru
a supravieţui. Acum ucizi în numele meu şî pentru cauza mea sfântă şi îţi ofer cea mai
mare libertate acordată vreodată vreunei fiinţe: dreptul de a-ţi extermina fraţii
muritori. Foloseşte-ţi puterile covârşitoare pe care ţi le-am oferit. Alege-ţi victimele
una câte una, ucide-le ori cu unda de forţă invizibilă, ori direct cu mâinile.
Mi se învârtea capul. Aveam eu oare astfel de puteri? Puteam să-i fac să cadă
instantaneu morţi? M-am uitat în jur, în încăperea plină de fum, unde tămâia continua
să ardă, iar corpurile se îngrămădeau unele peste altele, unde femeile şi bărbaţii se
ţineau strânşi unul lângă altul terorizaţi sau se strecurau în patru labe în vreun colţ,
crezându-se la adăpost.
― Pentru ei nu mai există viaţă acum, nu pot servi decât de exemplu, a continuat
ea. Împlineşte-mi porunca.
Mi-a apărut în faţă o vedenie, căci nu se putea ca imaginea aceea să pornească din
inima sau din mintea mea. Am văzut ridicându-se în faţa mea un trup emaciat, am
strâns din dinţi, uitându-mă la el, mi-am concentrat toată cruzimea într-o rază ca de
laser şi am văzut apoi cum trupul acela se ridică şi se rostogoleşte pe spate, în vreme
ce pe gură îi ţâşnea sângele. Fără viaţă, golit, s-a prăbuşit pe podea. Eu simţisem doar
un fel de spasm, altfel nu făcusem mai mult efort decât dacă aş fi strigat ceva în gura
mare, să se audă la distanţă.
Aşa. Ucide-i. Loveşte organele vitale; rupe-le în bucăţi; fă să curgă sângele. Ştii
bine că ţi-ai dorit dintotdeauna să poţi face aşa ceva. Să ucizi de parcă n-ar fi nimic,
să distrugi fără scrupule sau regrete!
Era adevărat, foarte adevărat; dar era şi interzis, interzis ca nimic altceva pe faţa
pământului...
Dragostea mea, e la fel de banal că foamea; la fel de comun ca scurgerea
timpului. Acum, ai puterea şi autoritatea mea. Tu şi cu mine vom pune capăt acestui
univers prin ceea ce vom face acum.
Un bărbat tânăr a încercat să mă atace, înnebunit, cu mâinile întinse spre gâtul
meu. Ucide-l! M-a blestemat când a fost atins de forţa mea invizibilă, iar eu am simţit
spasmul acela adânc în gât şi în pântec, apoi o presiune în tâmple. Am simţit raza
ucigătoare atingându-l, pornind din mine, am simţit totul de parcă i-aş fi spart capul
cu degetele, de parcă i-aş fi strâns creierul în pumn. Ar fi fost oribil de văzut; n-aveam
nici o nevoie. Mi-era de ajuns să-i văd sângele ţâşnind pe gură şi pe urechi şi