Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

masacrate, chiar pe scenă, fiinţe umane, în faţa unui public încrezător care-şi imagina
că e vorba doar de un spectacol.
Calitatea de coşmar tipică întregii cărţi îi revenea clar în minte lui Jesse. Mai ales
părţile despre Claudia. Claudia murise la Teatrul Vampirilor. Fusese distrusă de
ansamblul de vampiri condus de Armand.
― David, trebuie să înţeleg ad literam ce-mi spuneţi? Că astfel de făpturi există
cu adevărat?
― Absolut, răspunse David. Încă de la înfiinţarea Ordinului ne-am ocupat de
observarea acestui tip de făptură. De fapt, Talamasca s-a creat tocmai pentru studierea
lor, dar asta-i altă poveste. După toate probabilităţile, romanul acesta nu conţine nici
un personaj inventat, tocmai acesta e scopul misiunii tale: să aduni probe despre
existenţa casei de la New Orleans descrisă în roman şi despre cele trei persoane ―
Claudia, Louis, Lestat.
Jesse izbucni în râs. Nu se putu stăpâni. Realmente, râse din toată inima. Expresia
plină de răbdare a lui David o făcu să râdă şi mai tare. Dar el nu fu surprins, la fel cum
nu fusese surprins nici Aaron Lightner când intrase în contact cu ea cu opt ani în
urmă.
― Atitudinea ta este excelentă! comentă David, cu un uşor zâmbet ironic. N-am
vrea să ai prea multă imaginaţie sau să fii prea încrezătoare. Doar că acest gen de
studiu cere foarte multă atenţie, Jesse, şi respectarea strictă a regulilor. Crede-mă când
spun că e un domeniu foarte primejdios. Fireşte, ai libertatea de a refuza misiunea
chiar de la început.
― Nu mă faceţi să râd din nou, vă rog, replică Jesse. Cuvântul "primejdie" nu se
pronunţa decât rareori sau
aproape niciodată la Talamasca. Ea îl văzuse doar sub formă scrisă pe dosarele
despre familiile de vrăjitoare. E drept că ajunsese să creadă în existenţa acestor familii
fără să îşi pună mari probleme. Vrăjitoarele erau tot oameni, iar duhurile puteau fi
manipulate, după cât se părea. Dar să creadă în vampiri?
― Bun, hai s-o luăm altfel, spuse David. Înainte de a te hotărî, hai să examinăm
câteva obiecte depozitate la noi în magazii, care au aparţinut acestor făpturi.
Ideea era irezistibilă. În subsolurile sediului Ordinului erau nenumărate încăperi
în care Jesse nu avusese niciodată voie să pătrundă. N-avea de gând să piardă această
ocazie.
Pe când cobora scările împreună cu David, îi reveni în minte brusc şi extrem de
clar atmosfera casei din Sonoma. Acelaşi coridor lung cu becuri chioare din loc în loc,
ca în subsolul casei lui Maharet. O cuprinse o febrilitate şi mai mare.
Mergea în spatele lui David în tăcere, trecând de uşi încuiate una după alta. Văzu
cărţi, pe un raft întrezări o hârcă, într-un colţ, pe jos, un vraf de haine, în alte camere
erau mobile, picturi în ulei, cufere şi case de fier, şi, mai cu seamă, praf peste toate
cele.
― Toate obiectele astea disparate, spuse David cu un gest dispreţuitor, sunt
legate într-un fel sau altul de amicii noştri băutori de sânge şi nemuritori. De fapt,
formează o speţă foarte materialistă. Lasă în urma lor tot felul de gunoaie. Nu rareori,
când se plictisesc de un anumit loc sau de o identitate, lasă în părăsire câte o casă
întreagă, cu mobile, haine, chiar şi cu coşciuguri ― foarte ornamentate şi chiar
interesante. Dar există câteva lucruri deosebite pe care vreau să ţi le arăt. Cred că vor
fi suficient de convingătoare.
Convingătoare? Exista ceva convingător în domeniul în care lucrau ei? Ce dupăamiază
plină de surprize!
David o conduse în ultima încăpere, foarte mare şi cu pereţii dublaţi de plăci de