Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

Dar femeia nici n-a văzut-o, nici n-a auzit-o; ea o privea fix pe Akasha, având în
ochi o lucire animalică, neînfricată, plină de viclenie. Akasha s-a întors la masă, masa
o despărţea de creatura aceasta, iar faţa i-a devenit dură, ochii i s-au umplut de o ură
nedisimulată.
― Mekare! a strigat Maharet.
A întins mâinile şi a încercat să o prindă de umeri şi să o întoarcă spre ea.
Femeia a ridicat mâna dreaptă, împingând-o cât colo pe Maharet care s-a izbit cu
spatele de peretele de sticlă, câtiva metri mai încolo.
Peretele a vibrat, dar nu s-a spart. Maharet l-a atins cu grijă cu degetele, apoi cu
graţia fluidă a unei pisici a sărit drept în braţele lui Eric care se repezise să o ajute.
Acesta a tras-o imediat spre uşă. Căci după aceea femeia dăduse o lovitură
enormei mese împingând-o la o parte din calea ei.
Gabrielle şi Louis s-au grăbit să se refugieze în unghiul nordic al sălii, în vreme
ce Santino şi Armand au luat-o în partea cealaltă, către Mael, Eric şi Maharet.
Noi, ceilalţi, care eram de cealaltă parte a mesei, doar ne-am dat câţiva paşi
îndărăt, în afară de Jesse, care se deplasase spre uşă.
Ajunsese lângă Khayman şi, privindu-l acum, mi-am dat seama că-i flutura pe
buze un zâmbet subţire, amar.
― Blestemul, regina mea, a rostit el cu o voce care se ridica, umplând întreaga
sală.
Femeia s-a oprit brusc auzindu-l, dar nu s-a întors. Akasha, cu faţa lucindu-i în
lumina de la foc, tremura în mod vizibil, iar lacrimile îi curgeau din nou.
― Uniţi împotriva mea, cu toţii! a spus ea. Nu-i nici unul care să vrea să treacă
de partea mea!
M-a privit insistent în vreme ce femeia se apropia de ea.
Cu picioarele pline de noroi zgâriind covorul, cu gura uşor întredeschisă şi cu
braţele atârnându-i pe lângă corp cu degetele crispate, necunoscuta înainta
ameninţătoare, cu paşi lenţi.
Khayman a vorbit iarăşi, făcând-o din nou să se oprească.
Era o altă limbă cea în care a strigat, iar volumul vocii era de-acum cel al unui
tunet. Am înţeles doar frânturi de traducere.
― Regină a damnaţilor...când vei fi la apogeu...eu te voi răsturna...
Cam asta a fost tot ce-am înţeles. Fusese blestemul aruncat de Mekare ― femeia
aceasta ― asupra reginei.
Toţi cei prezenţi înţelegeau despre ce era vorba, ştiau despre blestem. Totul avea
legătură cu visul acela ciudat şi inexplicabil.
― Ah, nu, copiii mei! a ţipat brusc Akasha. Nu aţi terminat cu mine!
Am simţit cum îşi aduna puterile; se vedea cum i se încordează corpul, cu bustul
înainte, cu mâinile ridicate şi degetele încovoiate.
Raza a lovit-o pe femeie drept în piept, a împins-o îndărăt, dar a reacţionat
instantaneu. S-a îndreptat şi ea, ochii i s-au deschis larg, şi s-a aruncat atât de repede
cu mâinile în faţă, spre regină, că nici n-am sesizat mişcarea.
Degetele pline de nămol s-au întins spre Akasha; am văzut faţa Akashei când a
fost apucată de părul ei lung negru. I-am auzit ţipătul. Apoi profilul, când capul a izbit
geamul şi l-a făcut fărâme, iar sticla a început să cadă în bucăţi mari, ascuţite.
Un şoc violent m-a străbătut; nu mai puteam nici să respir, nici să mă mişc. Am
căzut pe podea. Nu-mi puteam controla membrele. Trupul fără cap al Akashei s-a
rostogolit lângă peretele de sticlă spart, în vreme ce alte bucăţi de sticlă picau în
continuare cu zgomot. Pe toată sticla şiroia sângele. Femeia aceea ţinea capul tăiat al
Akashei de plete!