Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

Tatei. N-are decât să urle până la sfârşitul lumii. Dar pentru tine, Pandora, pentru,
tine, ca întotdeauna, nutresc numai dragoste, aşa că o să mă murdăresc băgându-mă în
toate chestiile astea. Treci marea în Lumea Nouă. Ia-o spre nordul îngheţat, dincolo de
ultimele păduri, spre marea de la apus. Acolo o să-l găseşti pe Marius, prizonier într-o
citadelă de gheţuri veşnice. Spune că nu se poate mişca. Iar în privinţa
avertismentului, e transmis fără claritate, dar cu încăpăţânare. Suntem în primejdie.
Trebuie să dăm o mână de ajutor, astfel încât el să poată pune capăt tuturor acestora.
Ca să poată merge la Lestat.
― Aha! Deci tânărul e cel care-a declanşat toate astea! O străbătu un fior violent,
dureros. Văzu cu ochii
minţii feţele lipsite de viaţă ale Mamei şi Tatei, monştri indestructibili sub formă
umană. Îl privi, nelămurită, pe Azim. El se oprise o clipă, dar nu terminase. Îl aşteptă
să continue.
― Nu, spuse el cu voce scăzută, fără furie de data asta. Dar primejdia există,
Pandora, e sigur. O mare primejdie, dar n-aveam nevoie de Marius ca să ne-o anunţe.
Asta are de-a face cu gemenele roşcate. Era acum neaşteptat de sincer, parcă uitase de
orice reţinere. Asta o ştiu, continuă el, pentru că eu eram deja vârstnic când a fost
creat Marius. Gemenele, Pandora. Lasă-l pe Marius. Mai degrabă fii atentă la vise.
Ea rămăsese fără glas, ascultându-l. El o privi îndelung, apoi parcă i se micşorară
ochii, parcă se tranformară în pietre. Îl simţi cum se retrage, cum se desprinde de ea şi
de toate lucrurile despre care vorbiseră. În cele din urmă, nici n-o mai văzu.
Îşi auzea adoratorii gemând insistent; îi era din nou sete; dorea s-audă imnuri şi
dorea sânge. Se-ntoarse să iasă din cameră, apoi privi înapoi.
― Vino cu mine, Pandora! Rămâi cu mine măcar o oră! Avea o voce neclară, ca
de om beat.
Invitaţia o luă pe nepregătite. Se gândi o clipă. Trecuseră ani de când nu mai
căutase această sublimă plăcere. Nu se gândea numai la sânge în sine, dar şi la
uniunea momentană cu un alt suflet. Brusc, această voluptate îi era la îndemână,
printre pelerinii care urcaseră pe muntele cel mai înalt din lume pentru a muri în felul
acesta. Se gândi şi la drumul care o aştepta pentru a-l găsi pe Marius, la sacrificiile pe
care le implica această căutare.
― Vino, iubita mea.
Îl luă de mână. Se lăsă condusă afară din cameră, până în centrul sălii aglomerate.
Iarăşi o surprinse strălucirea lumânărilor; şi, din nou, sângele. Mirosul muritorilor o
împresura, o chinuia.
Strigătele credincioşilor erau asurzitoare. Băteau atât de tare din picioare, că se
zguduiau pereţii, se cutremura tavanul aurit. Fumul de tămâie îi dădea usturimi la
ochi. Îşi amintea vag de sanctuar, cu-atâta vreme în urmă. Îl revedea pe Marius
ţinând-o în braţe. Azim, în faţa ei, îi scoase pelerina, descoperindu-i faţa, braţele
goale, trupul acoperit doar de o rochie simplă de stofă neagră, părul negru, bogat. Îşi
văzu imaginea reflectată în mii de perechi de ochi.
― Zeiţa Pandora! strigă el din toate puterile, cu capul pe spate.
Izbucniră imediat uralele credincioşilor, acoperind duduitul tobelor. Nenumărate
mâini o mângâiau. "Pandora! Pandora! Pandora!" Incantaţia aceasta se amesteca cu
strigătele de "Azim!"
În faţa ei dansa un bărbat cu pielea măslinie, cămaşa albă de mătase i se lipise de
trup, din cauza transpiraţiei. Ochii lui negri, sclipind sub sprâncenele negre, îi aruncau
o înflăcărată provocare. Eu voi fi victima ta, zeiţă! Brusc, în lumina aceea licăritoare
nu mai văzu nimic altceva în afară de ochii, de faţa lui. Îl îmbrăţişă, strivindu-i
coastele din grabă, apoi îşi înfipse dinţii în gâtul lui. Viu. Sângele i se răspândi în trup,