Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

― Sau are o obsesie care-i inspiră toate acţiunile... completă Marius. Are un ţel
anume. Făcu o pauză. Vrea să se reîntâlnească cu tine, sora ei! Ce altceva ar putea să
vrea?
― Nu-i asta, spuse Khayman. Nu acesta îi e scopul. Iar o privi pe Maharet. Are
de împlinit o prorocire făcută Mamei. Asta anunţă visele.
Maharet îl studie o clipă în tăcere. Dădea impresia că nu mai suportă discuţia asta
despre sora ei; încercă totuşi să îşi adune toate forţele pentru chinul care o aştepta.
― Noi eram acolo când a început totul, mai spuse Khayman. Am fost primii copii
creaţi de Mamă, iar visele acestea povestesc lucrurile care s-au petrecut la început.
― Atunci, trebuie să ne spuneţi şi nouă... să ne spuneţi totul, interveni Marius cât
putu de blând.
― Ai dreptate, suspină Maharet. Aşa voi face. Se uită pe rând la toţi cei din jur,
întârziind cu privirea la Jesse. Vă datorez întreaga poveste, spuse ea, ca să puteţi
înţelege ceea ce n-o să putem evita, poate. Vedeţi voi, nu-i doar povestea felului în
care a început totul. S-ar putea să fie şi a felului în care se sfârşeşte. Oftă brusc, de
parcă perspectiva de a povesti o îndurera peste măsură. Lumea noastră n-a cunoscut
nicicând o astfel de tulburare, spuse ea, pri-vindu-l pe Marius. Cântecele lui Lestat,
trezirea Mamei, moarte. Se uită un moment în jos, adunându-şi parcă puterile înainte
de acest efort. Apoi îi aruncă o privire lui Khayman şi alta lui Jesse, erau cei pe care-i
iubea cel mai mult. N-am mai spus-o niciodată, zise, cerându-le parcă să fie
indulgenţi. Pentru mine, toată povestea timpurilor pe când eram în viaţă s-a distilat
acum într-un mit pur. Vremea pe când mai vedeam soarele. În mitologia aceasta îşi
află rădăcinile toate adevărurile pe care le cunosc. Dacă ne întoarcem în trecut, s-ar
putea să găsim în el viitorul şi mijlocul de a-l influenţa. Singurul lucru pe care îl mai
putem face este măcar să căutăm să înţelegem. Se lăsă o tăcere profundă. Toţi
aşteptau plini de respect să înceapă. La început, spuse ea, noi eram vrăjitoare, sora
mea şi cu mine. Comunicam cu spiritele, iar ele ne iubeau. Asta până când regina şi-a
trimis soldaţii în ţinuturile noastre.
3
LESTAT: REGINA GERURILOR
MI-A dat drumul. Instantaneu, am început să cad; vântul îmi urla în urechi. Mai
grav era că nu mai vedeam nimic! Apoi am auzit-o spunându-mi: Ridică-te!
Am trecut printr-un delicios moment de neputinţă totală. Picam ca un bolovan
spre pământ şi nimic nu putea să pună capăt căderii; apoi m-am uitat în sus, deşi mă
usturau ochii, la norii care se închideau deasupra mea, mi-am adus aminte de turn şi
de cum te simţi când urci. M-am hotărât brusc. Urcă! Şi căderea s-a oprit imediat.
Parcă mă prinsese un curent de aer ascendent. Într-o singură clipă am străbătut
câteva sute de metri şi m-am pomenit deasupra norilor; nu mai erau decât un soi de
pânză albă de lumină pe care de-abia o mai zăream. M-am hotărât să mă las în voia
curenţilor. În definitiv, n-aveam de ce să mă duc în vreo direcţie anume în momentul
acela. Poate că, dacă nu mă mai temeam de usturime, puteam să deschid bine ochii şi
să privesc în jur, în ciuda vântului.
Am auzit-o rîzând pe undeva pe-aproape ― în capul meu ori pe deasupra lui,
habar n-aveam unde. Hai, prinţul meu, vino mai sus.
M-am răsucit şi am pornit iar ca o săgeată în sus până ce am zărit-o îndreptânduse
spre mine, cu hainele umflate în jur, cu codiţele ei grele uşor zburlite de vânt.