Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

― Crezi c-aş putea să mă împotrivesc? Nu pot scăpa de vocea ta dacă tu ai
hotărât că trebuie să ascult. Parcă am un microfon în miniatură instalat direct în cap!
Ce-s astea? Lacrimi? Ai de gând să mă plângi?
Preţ de o clipă Armand păru extrem de tânăr. Ce transformare!
― Să te ia naiba, Daniel, spuse el, de data asta cu vorbe.
Pe Daniel îl trecu un fior. Nu suporta să-l vadă că suferă. Daniel tăcu.
― Ştii că ceea ce suntem noi este o aberaţie a naturii, spuse Armand, că n-ar
trebui să existăm. Nu era nevoie să citeşti cartea lui Lestat ca să-ţi dai seama de asta.
Oricare dintre noi ar fi putut să-ţi explice că ce s-a întâmplat a fost abominabil, că a
fost o fuziune diabolică...
― Deci ce-a scris Lestat e adevărat.
Intrase un demon în trupul reginei şi al regelui din Egipt. În fine, un spirit rău. Pe
vremea aceea îi ziceau demon.
― N-are importanţă dacă e adevărat sau nu. Nici nu mai e important cum a
început totul. Important e cum se va sfârşi, căci sfârşitul s-ar putea să fie pe aproape.
Iarăşi sentimentul de panică, atmosfera visului, ţipetele ascuţite ale gemenelor.
― Fii atent, spuse Armand răbdător, aducându-l înapoi din vis. Lestat a trezit pe
cineva sau ceva...
― Pe Akasha... pe Enkil.
― Se poate. S-ar putea să fie mai mult de unu-doi. Nimeni nu ştie exact. Se tot
aude vag un avertisment despre o primejdie iminentă, dar nimeni nu ştie exact de
unde vine. Ceea ce se ştie e că suntem urmăriţi si distruşi, că toate adăposturile,
locurile de întâlnire, etcetera, s-au transformat în fum.
― Şi eu am auzit avertismentul despre primejdie, şopti Daniel. Uneori foarte
puternic, în toiul nopţii, apoi, în alte momente, doar ca un ecou. Le văzu din nou pe
gemene. Avea categoric o legătură cu gemenele. Dar de unde ştii toate astea, despre
adăposturi, despre...
― Daniel, nu mă pune la încercare. Nu ne rămâne prea mult timp. Pur şi simplu,
ştiu. Şi ceilalţi ştiu. E ca un curent care trece prin firele unei enorme plase.
― Aha.
De câte ori gustase din sângele vampiric, Daniel avusese o viziune limpede a
acestei ţesături imense de cunoştinţe, de legături, de imagini pe jumătate neînţelese.
Deci era adevărat, ţesătura începuse cu Mama şi Tatăl...
― Cu ani în urmă, îl întrerupse Armand, nu mi-ar fi păsat în nici un fel de toate
astea.
― Ce vrei să spui?
― Dar acum nu vreau acest sfârşit. În acelaşi timp, nu vreau să mai continue
coşmarul ăsta dacă tu nu... Se schimbă vizibil la faţă. Parcă era el însuşi surprins. Nu
pot accepta ca tu să mori.
Daniel nu-i răspunse.
O ciudată tăcere pluti un moment în aer. Până şi avionul luneca fără nici un
obstacol printre curenţii de aer. Armand, ale cărui vorbe dezminţeau calmul vocii sale,
era aşezat acolo, atât de răbdător, atât de stăpân pe sine.
― Mie nu mi-e frică, de vreme ce tu eşti lângă mine, spuse brusc Daniel.
― Dovadă în plus că eşti nebun. Dar lasă-mă să-ţi spun partea cea mai
misterioasă.
― Care?
― Lestat n-a păţit nimic. Îşi continuă planurile. Iar cei care s-au adunat în jurul
lui nu păţesc nimic.
― Ştii sigur?