Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

exterminare? Cu toate acestea, zi şi noapte, pe tot globul, astfel de crime continuă la
nesfârşit.
― De acord. Ai dreptate. Pe de-a întregul. Dar soluţia ta e mai bună? Uciderea
tuturor bărbaţilor e o crimă abominabilă. Însă dacă vrei să domneşti cu tot
dinadinsul...
Mie chiar şi ipoteza mi se părea abominabilă. M-am gândit la ce-mi spusese de
mult Marius, pe vremea când trăiam în epoca perucilor pudrate şi a pantofilor de satin,
anume că vechea religie, creştinismul, era pe moarte şi că, probabil, nu va mai apărea
una nouă:
"Poate că se va produce ceva mult mai minunat, spusese Marius, poate că lumea
va face cu adevărat un pas înainte şi va trece dincolo de toţi zeii şi zeiţele, dincolo de
toţi diavolii şi îngerii..."
Poate că acesta era destinul lumii. Poate că lumea se mişca în sensul acestui
destin fără intervenţia noastră!
― Ah, câtă utopie ai în cap, scumpul meu, a spus ea cu asprime. Cu câtă grijă îţi
alegi iluziile! Uită-te puţin la ţările din est, unde triburile de oameni ai deşertului,
îmbogăţiţi acum de pe urma petrolului scos din nisip, se ucid cu miile în numele lui
Allah, zeul lor! Religia nu e moartă pe pământ; nici nu va fi vreodată. Tu şi cu Marius
gândiţi ca nişte jucători de şah care se joacă cu idei în loc de piese. Nu vedeţi mai
încolo de tabla de şah pe care le plasaţi, după regula x sau regula y, cum vă aranjează
mai bine din punct de vedere moral.
― Te înşeli, am răspuns cu mânie. Poate nu în ce ne priveşte pe mine şi pe
Marius. Noi nu contăm. Te înşeli însă în privinţa a ceea ce ai început. Te înşeli
profund.
― Nu, nu mă înşel, a replicat ea. Şi nimeni nu mă poate opri, fie bărbat, fie
femeie. Şi-o să vedem, pentru prima oară de când un bărbat a ridicat bâta ca să îşi
ucidă fratele, ce fel de lume pot construi femeile şi ce au de învăţat bărbaţii de la
femei. Doar când bărbaţii vor accepta învăţăturile, doar atunci vor avea din nou
dreptul de a se amesteca liberi printre femei!
― Nu e cu putinţă să nu existe şi o altă cale! Pe toţi zeii, eu sunt o fiinţă plină de
defecte, sunt o creatură slabă, nu sunt cu nimic mai bun decât toţi cei care au existat
vreodată. Nu te pot convinge să le laşi viaţa. Aş fi incapabil să mi-o apăr chiar şi
numai pe-a mea. Dar, te rog, Akasha, de dragul a tot ce există, te implor să renunţi la
masacrul acesta...
― Tu-mi vorbeşti de masacru? Povesteşte-mi, te rog, Lestat, care-i valoarea unei
vieţi pentru tine. Nu-i aşa că e nepreţuită? Câte vieţi ai luat tu personal? Suntem cu
mâinile pline de sânge, dragul meu, cu toţii, la fel cum avem venele pline de sânge.
― Aşa e. Şi nu suntem nici cei mai înţelepţi, nici cei mai atotştiutori. Te implor,
gândeşte-te... Akasha, cu siguranţă că Marius...
― Marius? A râs încetişor. Te-a învăţat ceva Marius? Ţi-a oferit ceva? Spune
drept!
N-am răspuns. Nu aveam cum. Frumuseţea ei mă tulbura în continuare enorm.
Eram tulburat de braţele rotunde, de gropiţele din obraji.
― Iubitul meu, mi-a spus, cu o voce brusc tandră şi dulce, ca şi trăsăturile feţei.
Aminteşte-ţi de ceea ce numeai Grădina Sălbatică, în care singurele principii durabile
sunt cele estetice, în care legile esteticii sunt cele care guvernează evoluţia tuturor
lucrurilor, mici şi mari, cu nenumărate culori şi modele de o frumuseţe fără seamăn!
Frumuseţe oriunde te-ai uita ― asta e natura. În ea moartea e omniprezentă. Ceea ce
doresc eu să construiesc e Paradisul, Paradis după care tânjeşte toată lumea, care va fi
mai bună decât natura! Va duce totul cu Un pas mai înainte; iar violenţa şi