Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

Dar nu uita nimic din cele întâmplate. Uneori, noaptea, îşi amintea atât de clar
imaginea Claudiei, că se scula din pat şi aprindea toate luminile. Alteori, i se părea că
întrezăreşte pe stradă câte vreun personaj cu faţa palidă, asemănător celor din Interviu
cu un vampir. Se simţea spionată.
De vreme ce nu putea să-i povestească lui Maharet despre toată aventura aceasta,
scrisorile ei deveniră mai scurte şi superficiale. Totuşi, Maharet era la fel de fidelă.
Când vreun membru de-al familiei venea la Delhi, trecea să o vadă pe Jesse. Încercau
să o păstreze printre ei. Continuau să-i trimită invitaţii la nunţi, botezuri, decese. O
rugau să vină în vizită pe la ei în vacanţă. Matthew şi Maria îi scriau din America,
implorând-o să se întoarcă acasă cât de curând. Le era dor de ea.
JESSE petrecu în India patru ani fericiţi. Făcu cercetări în legătură cu peste trei
sute de cazuri individuale care ofereau probe uimitoare ale reîncarnării. Lucră
împreună cu unii dintre cei mai buni parapsihologi. Munca îi oferi zilnic recompense,
fericire. Nu semăna deloc cu vânătoarea de fantome din primii ani.
În toamna celui de al cincilea an cedă în fine rugăminţilor lui Matthew şi ale
Măriei. Avea să vină acasă, în America, pentru o lună. Ei erau fericiţi de vestea cea
bună.
Reîntâlnirea însemnă pentru Jesse mult mai mult decât s-ar fi aşteptat. Se simţea
atât de bine în vechiul ei apartament de la New York. Şi la mesele petrecute până
seara târziu împreună cu părinţii ei adoptivi. Ei nu-i puneau întrebări despre
activităţile din ultimii ani. Liberă toată ziua, invita tot felul de foşti colegi la masă sau
se plimba prin oraşul agitat care-i fusese decorul tuturor visurilor, speranţelor,
durerilor din copilărie.
LA DOUĂ săptămâni după întoarcere, Jesse observă în vitrina unei librării
romanul Vampirul Lestat. Preţ de o clipă crezu că nu văzuse bine. Nu era cu putinţă.
Dar asta văzuse. Vânzătorul îi vorbi şi despre existenţa discului cu acelaşi nume şi
despre concertul ce trebuia să aibă loc în curând. Jesse îşi cumpără imediat un bilet,
chiar în drum spre casă, după ce trecu pe la magazinul unde îşi cumpără discul.
Tot restul zilei rămase singură în camera ei şi citi cartea. Era ca şi cum se repeta
coşmarul din Interviu cu un vampir, iar ea nu reuşea să se trezească. Dar iarăşi nu se
putu întrerupse până n-o termină. Da, da, sunteţi cu toţii reali. Povestirea se răsucea în
timp, mergea până în Roma antică, la grupul lui Santino, până la refugiul construit de
Marius pe o insulă, la poiana în care se adunau druizii lui Mael. În fine, erau pomeniţi
Cei Ce Trebuie Păziţi, care erau încă în viaţă, deşi ajunseseră ca nişte statui dure de
marmură albă.
Ah, Doamne, ea pusese mâna pe această de piatră! Se uitase în ochii lui Mael;
simţise strmgerea mâinii lui Santino. Văzuse tabloul semnat de Marius în depozitul de
la Tala-masca!
Când închise ochii la culcare, o văzu pe Maharet pe marginea balconului casei
din Sonoma. Luna strălucea deasupra coroanei arborilor de sequoia. Noaptea caldă
din jur parcă promitea tot felul de minunăţii, dar şi primejdii. Eric şi Mael erau
prezenţi. Precum şi alţii pe care nu-i văzuse, dar despre care citise în cartea lui Lestat.
Toţi făceau parte din acelaşi trib: aveau ochi incandescenţi, păr strălucitor, pielea ca o
substanţă lucioasă şi fără pori. Pe brăţara de argint de la Mael urmărise de o mie de
ori, cu buricele degetelor, simbolurile seculare care reprezentau divinităţile celtice
implorate de druizi în păduri ca aceea în care fusese ţinut prizonier Marius. Ce alte