Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

spate şi îl laşi să-ţi înfigă colţii în gât!
Încercase şi ea să citească lucrarea lui Lestat ― toată istoria Morţilor de la
începutul începuturilor ― dar conţinea prea multe cuvinte grele, aşa că, buf, adormea.
Killer şi Davis îi spuseseră că avea să îşi dea seama că putea să citească mult mai
repede acuma, doar să n-arunce cartea din mână. Ei aveau în permanenţă câte un
exemplar din cartea lui Lestat asupra lor, plus câte unul din prima carte, aceea care
avea un titlu de nu-i venea niciodată exact pe limbă, parcă se numea "Conversaţii cu
Vampirul" sau "Discuţie cu Vampirul", sau "întâlnire cu Vampirul", în fine, ceva de
genul ăsta. Davis citea din ea câteodată cu glas tare, dar Baby Jenks tot nu reuşea să
rămână trează, hor-hor-hor! Mortul acela, Louis, sau cum naiba îl chema, devenise
Mort la New Orleans, iar cartea era plină de tot felul de descrieri, cu bananieri,
porticuri din fier forjat şi muşchi verde.
― Baby Jenks, ăştia vechi din Europa au o experienţă fantastică, le ştiu pe toate,
îi spusese Davis. Ei ştiu cum a fost la început, ei ştiu că putem să continuăm tot aşa
dacă ne ţinem bine, să trăim şi o mie de ani şi să ne transformăm în statui de marmură.
― Nemaipomenit, ce să zic, Davis, spusese Baby Jenks. E destul că nu poţi să
intri într-un local bine luminat fără să se zgâiască toţi la tine. Cine mai vrea să şi arate
ca o statuie de marmură?
― Baby Jenks, nu mai ai nici o nevoie să intri în localuri de-astea, îi spusese
Davis fără să se enerveze, dar înţelesese foarte bine ce-avea ea de zis.
Dă-le încolo de cărţi. Muzica lui Lestat îi plăcea grozav, iar cântecele lui nu
încetau de a-i oferi ceva, mai cu seamă acela despre Cei Ce Trebuie Păziţi ― regina şi
regele din Egipt ― deşi nu înţelesese boabă din el până nu-i explicase Killer.
― Sunt părinţii tuturor vampirilor, Baby Jenks, Mama şi Tatăl. Pricepi,
constituim cu toţii un lanţ neîntrerupt de rude de sânge, de la regele şi regina din
Egiptul vechi, pe care îi numim Cei Ce Trebuie Păziţi. Iar motivul pentru care trebuie
păziţi e că, dacă-i distrugi pe ei, îi distrugi în acelaşi timp pe toţi cei de un neam cu
noi.
Ce de prostii, i se păruse ei.
― Lestat i-a văzut, continuase Davis. I-a descoperit ascunşi pe o insulă
grecească, aşa că ştie despre ce vorbeşte. Despre asta tot povesteşte în cântecele lui ―
şi ăsta-i adevărul.
― Iar Mama şi Tatăl nu se mişcă, nu vorbesc şi nu mai au nevoie să bea sânge,
copilule, îi mai spusese Killer. Dădea impresia că era dus pe gânduri, că era aproape
trist, pe bune. Stau acolo şi se uită în gol, cum au făcut de mii de ani. Nimeni n-are
nici cea mai mică idee despre tot ce ştiu ei.
― Probabil că nimic, răspunsese Baby Jenks dezgustată. Pe cuvântul meu, ce haz
mai are să fii nemuritor! Şi ce vrei să zici, că Morţii aceia de la oraş ne-ar putea
distruge? Ce ne-ar putea face?
― Focul şi soarele sunt mijloacele cele mai sigure, răspunsese Killer, uşor
enervat. Ţi-am mai povestit asta. Acum te rog să fii atentă la mine. Poţi oricând să te
baţi cu Morţii de la oraş. Tu eşti o dură. Adevărul e că şi lor le e frică de tine, cum ţi-e
şi ţie frică de ei. Oricum, cel mai sănătos e să o ştergi când dai de unul pe care nu-l
cunoşti. Asta-i regula pe care o respectă orice Mort.
După ce plecaseră din preajma adăpostului, avusese parte de încă o surpriză din
partea lui Killer: îi povestise despre barurile pentru vampiri. Localuri mari, elegante,
la New York şi la San Francisco sau la New Orleans, unde Morţii îşi dădeau întâlnire
în saloanele din spate, în vreme ce sălile din faţă erau pline de tot felul de muritori
cretini veniţi să bea sau să danseze. În locurile astea nici un Mort nu îşi permitea să te
distrugă, chit că erai vreun şmecher de la oraş, vreun european ori vreun mârlan, ca