Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

cândva Mael atât de bine. Totuşi, Jesse le recomanda să se mute spre sfere "mai
înalte", să îşi caute liniştea şi, astfel, să-i lase şi pe muritori în pace.
Era unica atitudine posibilă, deşi o înspăimânta ideea că în acest mod le forţa
poate să părăsească singura formă de existenţă pe care le mai era dat să o aibă. Dar
dacă la capăt nu era decât moartea, iar apariţiile se produceau doar când vreun duh
mai tenace nu voia să o accepte? Era prea cumplit acest gând ― era oribil să îşi
imagineze lumea duhurilor doar ca un fel de strălucire a lemnului putred înainte de
bezna totală.
Oricum, Jesse reuşea să gonească fantomele din case. Atunci era încântată de
uşurarea pe care o resimţeau cei ce vieţuiau în acele case. Începuse să aibă
sentimentul profund că viaţa ei avea un sens excepţional. Era o viaţă plină de aventuri.
N-ar fi schimbat-o pentru nimic în lume.
În fine, aproape. Dacă ar fi apărut în prag Maharet cerându-i să revină în casa din
Sonoma şi să se ocupe de arhivele Marei Familii, ar fi lăsat totul în urmă fără nici o
ezitare. Dar poate că nici atunci, în fond.
Tot lucrând la arhivele ordinului, Jesse dăduse peste unele documente care o
siliseră să îşi pună multe întrebări în privinţa Marii Familii.
Transcriind documentele privind vrăjitoria, Jesse descoperise că de secole
Talamasca ţinea sub observaţie diverse "familii de vrăjitoare" care posedau averi
considerabile, în aparenţă dobândite printr-o evidentă intervenţie supranaturală.
Ordinul încă mai studia astfel de familii! Fiecare generaţie în familiile de genul acesta
avea "o vrăjitoare" care putea, după cum spuneau rapoartele, să atragă şi să
manipuleze diverse forţe supranaturale, pentru a asigura acumularea constantă de
bunuri de către familie, asigurându-i succesul în toate domeniile de activitate umană.
Se părea că puterile acestea se transmiteau ereditar, adică pe baza unor caracteristici
fizice, dar, de fapt, nimeni nu ştia ceva exact. În prezent unele dintre aceste familii îşi
ignorau total propria istorie şi nu-şi dădeau seama că aveau în mijlocul lor o
"vrăjitoare" chiar în secolul al douăzecilea. De regulă, Talamasca îşi dădea osteneala
să ia contactul cu asemenea persoane, dar adesea amestecul Ordinului era refuzat.
Alteori se lua hotărîrea de neamestec, relaţia fiind considerată drept prea
"periculoasă", deoarece indivizii vizaţi realmente puteau face farmece cu rezultate
nefaste.
Mai multe săptămâni la rând, tulburată, dar neîncrezătoare, Jesse nu acţionase în
nici un fel. Dar nu-i ieşea din minte modelul organizării unor astfel de familii. Semăna
prea mult cu structura Marii Familii, aşa cum îi fusese ea explicată de Maharet.
Apoi se apucase să facă unicele cercetări pe care le putea întreprinde fără să
trădeze pe nimeni. Trecuse atent în revistă toate dosarele familiilor de vrăjitoare din
posesia Ordinului. Controlă şi răscontrolă totul. Căutase cele mai vechi cronici şi le
studiase cu lupa.
Nu exista nici o menţiune despre Maharet. Nici o informaţie despre cineva din
vreo ramură a Marii Familii, nici un nume propriu de care Jesse să fi auzit vreodată.
Nici măcar cea mai mică notiţă care să-i trezească suspiciuni.
Se simţise extrem de uşurată, dar, în cele din urmă, nu fusese prea uimită.
Instinctul îi spusese că nu era pe pista cea bună. Maharet nu era vrăjitoare. Nu în
sensul acela al cuvântului. Lucrurile erau mult mai complicate.
E adevărat, de asemenea, că Jesse nu încercase niciodată în mod serios să
clarifice această situaţie. Nu voia să emită nici o teorie cu privire la această problemă,
aşa cum nu voia nici în alte domenii. Şi nu numai o dată îi venise ideea că, dacă se
simţea bine în sânul Ordinului Talamasca, era şi pentru că, având atâtea mistere în jur,
uita de misterul care o privea personal. Înconjurată de fantome şi spectre, şi copii