Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

legături mai voia între ficţiunea aceea ezoterică şi vacanţa ei de neuitat?
Încă una, nici vorbă. Voia să-l cunoască pe Vampirul Lestat, să meargă la San
Francisco şi să-l vadă cu ochii ei, să-l atingă cu mâna ei, asta era ultima probă de care
avea nevoie. Avea să se lămurească o dată pentru totdeauna, prin contactul acela fizic,
avea să obţină răspuns la toate întrebările.
Ceasul ticăia. Loialitatea ei faţă de Talamasca îşi trăia ultima suflare în liniştea
aceea caldă. Pentru că tocmai lor nu le putea mărturisi nimic. Era o adevărată
tragedie, căci ei i-ar fi acordat, cu siguranţă, aceeaşi iubire şi ar fi manifestat aceeaşi
generozitate; ar fi crezut-o fără să se îndoiască nici o clipă.
Gândul îi reveni iarăşi la acele după-amiezi îndepărtate. Din nou acolo. Cobora în
subsolul casei lui Maharet pe scara în spirală. Oare n-ar putea închide uşa la loc?
Priveşte! Uită-te la ce te-ai uitat atunci. Nimic oribil la prima vedere ― doar că acolo
erau cei cunoscuţi şi dragi, dormind în beznă, da, dormind. Doar că Mael era întins pe
podeaua rece, de parcă ar fi fost mort, iar Maharet era aşezată, cu spatele sprijinit de
perete, ţeapănă ca o statuie. Şi cu ochii deschişi!
Se trezi, tresărind, sângele îi năvăli în cap, camera i se păru rece şi întunecată.
"Miriam!" rosti cu voce tare.
Încetul cu-ncetul se calmă.
Se apropiase, temătoare. O atinsese cu mâna pe Maharet. Era rece, era ca de
piatră. Iar Mael zăcea mort! în rest, doar beznă.
New York. Stătea întinsă în pat cu cartea în mână. Miriam nu venise. Cu grijă, se
ridică şi se apropie de fereastră.
Vizavi, prin lumina cenuşie a după-amiezii, se înălţa casa fantomă a lui Stanford
White. O fixă cu privirea până ce imaginea se dizolvă treptat.
De pe coperta discului, proptită pe măsuţa de toaletă, zâmbea Lestat.
Închise ochii. Îşi reprezenta în minte perechea tragică, pe Cei Ce Trebuie Păziţi.
Indestructibilii rege şi regină pe tronul lor egiptean, cărora Lestat le cânta imnurile
sale. Apoi văzu chipul lui Maharet sclipind în întuneric. Făcută din alabastru. Piatra
care poartă veşnic în ea lumină. Seara se lăsa rapid, cum se întâmplă întotdeauna
toamna, după-amiaza cenuşie se transforma în seară sclipitoare. Zgomotul circulaţiei
de pe strada aglomerată îşi trimitea ecouri printre clădiri. Unde pe lume mai face oare
circulaţia maşinilor atâta zgomot ca la New York? îşi lipi fruntea de geam. Cu coada
ochiului văzu iarăşi casa fantomă a lui Stanford White. Înăuntru se desluşeau câteva
siluete în mişcare.
JESSE plecă de la New York a doua zi, luând vechea maşină decapotabilă a lui
Matthew. Îi lăsă bani pentru ea, împotriva dorinţei lui. Ştia că n-o să o mai aducă
înapoi.
Apoi îşi îmbrăţişa părinţii fără să facă prea mult caz de plecarea aceasta şi le
comunică în cele mai simple cuvinte toată iubirea pe care o avusese din totdeauna
pentru ei.
În aceeaşi dimineaţă îi trimise o scrisoare expres lui Maharet, împreună cu cele
două romane despre vampiri. Îi povesti că avea de gând să părăsească Ordinul, că se
ducea la concertul lui Lestat pe Coasta de Vest şi că ar dori să facă popas în casa din
Sonoma. Era de o importanţă capitală pentru ea să-l cunoască pe Lestat. Cheia pe care
o a-vea se mai potrivea oare la uşa de la intrare? Şi-i permitea Maharet să doarmă
acolo?
Încă din prima noapte, petrecută la Pittsburgh, îi apărură în vis gemenele. Văzu
două femei îngenuncheate lângă un catafalc. Văzu trupul copt, gata să fie consumat.