Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

extraordinară. Dar numai pentru că acum ea poate fi controlată.
― De tine.
― Da, dragul meu. Pentru asta am venit pe lume. Pentru asta sunt aici. Chiar
dacă nimeni nu-l aprobă, eu îmi voi duce planul la bun sfârşit. Tocmai în clipa de faţă
lumea e bântuită de focurile aprinse de bărbaţi; pământul e în plină conflagraţie. Când
acest element va fi corectat, tu ai să străluceşti mai puternic, ca o torţă aprinsă în
beznă.
― Akasha, vezi bine că ajungi la ce ţi-am spus eu! Nu crezi că femeile au nevoie
de torţa asta? Doamne, ai fi în stare să reorganizezi şi stelele?
― Ai dreptate, sufletul tânjeşte după aşa ceva. Dar toate preferă o torţă
strălucitoare, cum am zis eu, nu o biată lumânărică. Nu le trebuie focul care distruge
acum pădurile şi munţii, şi poienele. Nici o femeie din lume n-a dorit vreodată să fie
cuprinsă de vâlvătaie! Femeile vor lumină, iubitule, lumină! Vor căldură! Nu
distrugere.
Cum ar putea dori aşa ceva? Ele nu sunt decât femei. Ele nu sunt nebune.
― Să zicem că-i aşa. Să zicem că-ţi vei realiza planul. Că tu dai impulsul acestei
revoluţii, care apoi cuprinde lumea întreagă ― deşi, după mine, nu există nici o şansă
să se întâmple aşa ceva. Dar, dacă reuşeşti, nu există nimic pe lume care să te facă să
plăteşti pentru provocarea morţii atâtor milioane de oameni? Dacă nu există nici zei,
nici zeiţe, nu există oare o modalitate prin care atât femeile ucigaşe cât şi noi doi să
fim obligaţi să plătim
pentru această crimă?
― Crima asta, cum zici tu, va fi portiţa deschisă spre nevinovăţie, aşa va rămâne
ea în amintirea popoarelor. Nicicând populaţia masculină nu va mai avea voie să
atingă proporţii ca în ziua de azi, căci cine va mai dori să se mai producă asemenea
grozăvii?
― Mai bine obligă-i pe bărbaţi să ţi se supună. Zăpăceşte-i şi pe ei, aşa cum ai
făcut-o cu femeile, aşa cum ai făcut cu mine.
― Tocmai aici e buba, Lestat, văd că nu-nţelegi. Nu vor vrea niciodată să se
supună. Uită-te la tine. Mai degrabă vor prefera moartea, ca şi tine. Pentru ei va fi un
nou motiv să se răzvrătească, de parcă ar fi nevoie. Se vor uni ca să reziste. Îţi dai
seama, ce motiv superb, să se lupte cu o zeiţă? Vom avea ocazia să tot vedem genul
acesta de revoltă. Nu au cum să se comporte altfel, doar sunt bărbaţi. Nu aş reuşi să
domin situaţia decât tira-nizându-i, omorându-i fără milă. Rezultatul ar fi haosul.
Numai în felul acesta se va crea o breşă în înlănţuirea violenţelor. Numai aşa va fi
posibilă o epocă de sublimă pace pe pământ.
Iar am tăcut. Îmi veneau în minte o mie de răspunsuri, dar toate puteau fi
respinse. Ea îşi cunoştea mult prea bine scopul. Şi în multe privinţe avea dreptate.
Ah, oricum, era fantastic! O lume fără bărbaţi. Ce-ar fi putut fi oare înfăptuit? Ah,
nu... o astfel de idee-nu trebuia acceptată nici măcar o clipă. Nici măcar... Totuşi, ideea
mi se strecura în conştiinţă, îmi revenea în minte scena văzută în orăşelul acela
de magherniţe, ideea unei lumi în care să nu mai existe frică.
Mă vedeam încercând să le explic femeilor din acest viitor cam cum fuseseră
bărbaţii. Să le explic că existaseră vremuri în care puteai fi omorât pe stradă; să le
explic ce-nsemna violul pentru masculul speciei. Ele s-ar fi uitat la mine,
neînţelegând, ar fi făcut efortul de a pricepe, de a face acest salt în necunoscut. Mă
vedeam mângâiat de mâinile lor moi.
― E nebunie curată! am şoptit.
― Dar mi te opui cu insistenţă, prinţul meu, a şoptit la rândul ei.
În ochi i-a sclipit un fulger de mânie, de durere. S-a apropiat de mine. Simţeam