Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

evelaţie? Un nou val de superstiţii, de sacrificii şi de moarte.
― Minţi, a răspuns Akasha, încercând din greu să îşi stăpânească furia. Îţi baţi
joc de toată frumuseţea la care visez eu; îţi baţi joc pentru că tu n-ai nici un vis.
― Frumuseţea e acolo, afară! a zis Maharet. Ea nu merită violenţa ta! Eşti atât de
nemiloasă, încât vieţile pe care le-ai distruge nu contează în nici un fel pentru tine!
Cum n-au contat niciodată!
Tensiunea devenise insuportabilă. Mi-au apărut broboane de sudoare de sânge.
Toţi intraseră în panică. Louis îşi plecase capul şi-şi acoperise faţa cu mâinile. Doar
Daniel rămânea vrăjit de spectacol. Armand se mulţumea să o privească pe Akasha,
ca şi cum toată povestea asta nu mai depindea de noi.
Akasha, tăcută, era în plină luptă interioară. Apoi şi-a recăpătat încrederea în sine.
― Minţi ca de obicei, s-a încăpăţânat să repete cu disperare. Dar nu contează
dacă eşti sau nu de partea mea. Am să-mi realizez planul cu sau fără tine. Am să
transform în bine acel rău pe care acum şase mii de ani, graţie ţie şi surorii tale, l-am
avut de suferit în ţara mea; o să-l transform în Betleemul unei noi ere, aducându-l din
tenebrele trecutului şi arătându-l lumii întregi; pacea va domni, în fine, pe pământ.
Nimic bun nu s-a făcut pe lume fără sacrificiu, fără curaj. Dacă vă întoarceţi cu toţii
împotriva mea, dacă îmi opuneţi rezistenţă, am să creez îngeri mai buni decât voi, ca
să mă servească.
― Nu, n-ai să faci nimic din toate astea, i-a tăiat-o scurt Maharet.
― Akasha, te implor, a intervenit Marius. Acordă-ne timp. Acceptă doar să
aştepţi, să te mai gândeşti. Acceptă că nimic nu trebuie să înceapă în clipa aceasta.
― Da, am insistat şi eu. Dă-ne timp. Vino cu mine. Să plecăm din casa asta ― tu,
eu şi Marius ― să lăsăm în urmă visurile şi viziunile şi să vizităm lumea reală.
― Ah, cum mă insultaţi, cum mă umiliţi, a rostit în şoaptă.
Se adresa lui Marius, dar era gata-gata să se întoarcă împotriva mea.
― Sunt atâtea locuri, atâtea lucruri, a spus el, pe care aş vrea să ţi le arăt! Dă-mi
această ocazie, Akasha, doar am avut grijă de tine şi te-am apărat timp de două mii de
ani...
― Pe tine însuţi te-ai apărat! Ţi-ai protejat sursa puterii, sursa răului din tine!
― Te implor, Akasha, a spus Marius. Dacă vrei, cad şi în genunchi în faţa ta.
Doar o lună, vino cu mine, să vorbim, să examinăm totul...
― Ce meschinărie, ce egoism! a murmurat Akasha. Nu simţiţi nici o îndatorire
fată de lumea care v-a făcut ce sunteţi, nici o datorie pentru darul pe care-l aveţi, ca să
vă schimbaţi din demonii care sunteţi în zei? S-a întors brusc spre mine, indignarea
răspândindu-i-se pe toată faţa. Şi tu, prinţul meu, care ai intrat în cripta unde zăceam
ca Frumoasa din Pădurea Adormită, tu, care m-ai trezit din nou la viaţă cu sărutul tău
pasionat. Nici tu nu vrei să te răzgândeşti? Pentru iubirea noastră! Iarăşi îi apăruseră
lacrimi în ochi. Trebuie neapărat să fii şi tu de partea lor? Mi-a luat faţa între mâini.
Cum poţi să mă trădezi? Cum poţi să trădezi un astfel de vis? Nu ai în jur decât fiinţe
leneşe, înşelătoare, pline de răutate. Dar inima ta era pură. Ai dat dovadă de un curaj
care trecea dincolo de instinctul de conservare. Ai avut şi tu visuri!
Nu aveam ce să răspund. Ştia. Probabil că ştia mai bine decât mine. Nu vedeam
decât suferinţa din ochii ei negri. Durerea, neînţelegerea; suferinţa pe care o simţea
deja pentru dispariţia mea sigură.
A părut brusc paralizată. Eu însă nu mai puteam face nimic acum; nici pentru
salvarea celorlalţi, nici pentru mine. O iubeam! Dar nu puteam să fiu de partea ei! în
gând, i-am cerut înţelegere şi iertare.
Avea chipul îngheţat, de parcă era iar în ascultarea vocilor; parcă mă aflam din
nou în criptă, în faţa tronului ei, unde stătea ţeapănă cu privirea în gol.