Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

nea... ce era oare, repulsie? Nu, nu simţise niciodată aşa ceva faţă de Armand, ca să
fie sincer. Ceea ce simţise din-totdeauna se numea dorinţă nestăvilită, arzătoare.
O tânără fată din librărie luă în mână un exemplar din cartea lui Lestat, apoi se
uită la el prin geam. Suflarea lui făcuse o pojghiţă de abur pe geam. Nu fi îngrijorată,
drăguţo, sunt un om bogat. Aş putea să cumpăr tot magazinul ăsta, cu toate cărţile
din el şi să ţi-l fac cadou. Sunt domnul şi stăpânul unei insule întregi, sunt iubitul
Diavolului, care-mi împlineşte orice dorinţă. Vrei să vii să mă iei de braţ?
Se făcuse noapte de mult în Florida. Insula Nopţii era deja plină ochi de vizitatori.
Magazinele, restaurantele, barurile îşi deschiseseră larg uşile la apusul soarelui,
pe cele cinci niveluri ale holului cu covoare pe jos. Scările rulante argintii îşi începuseră
zumzetul obişnuit. Daniel închise ochii şi îşi imagină pereţii de sticlă de
deasupra teraselor portului. Aproape că auzea zgomotul asurzitor al fântânilor ale
căror ape dansau prin aer, aproape că vedea lungile brazde de narcise şi de lalele care
erau veşnic în floare, chiar în afara sezonului, aproape că auzea muzica hipnotică ale
cărei bătăi ritmice semănau cu cele ale unei inimi ascunse.
Armand rătăcea, probabil, prin camerele vag luminate ale vilei, la numai câţiva
paşi de turişti şi de clienţii din magazine, dar totuşi complet izolată, cu uşi de oţel şi
pereţi albi ― un uriaş palat, cu ferestre din tavan până la podea şi cu terase întinse,
cocoţat deasupra plajei de nisip alb. Singuratic, dar foarte aproape de agitaţia
neîncetată, avea un salon imens care dădea direct spre luminile sclipitoare ce veneau
din Miami.
Sau poate ieşise direct pe culoarele galeriei comerciale, pe vreuna din uşile care
nu se vedeau de-afară. "Să trăiesc şi să respir printre muritori", cum numea el această
acţiune în universul acela sigur şi liber pe care îl inventaseră el şi cu Daniel. Cât de
mult iubea Armand briza călduţă dinspre Golf, nesfârşita primăvară de pe Insula
Nopţii!
Nici o lumină nu se stingea până în zori.
"Trimite pe cineva după mine, Armand, am nevoie de tine! Ştii bine că vrei să vin
acasă."
Era aceeaşi veşnică poveste. Nu era nevoie să aibă vise ciudate sau să reapară
Lestat, urlând ca Lucifer, în filme şi pe casete.
Totul mergea bine cu lunile când Daniel se simţea obligat să o ia razna din oraş în
oraş, să bată caldarâmul la New York sau la Chicago, sau la New-Orleans. Apoi,
brusc, nimic nu mai era în regulă. Se pomenea că nu se mai mişcase de pe scaun de
vreo cinci ore. Sau se trezea brusc într-un pat nu tocmai curat, speriat, incapabil să îşi
amintească în ce oraş se afla sau pe unde fusese în zilele precedente. Apoi venea după
el maşina, lua avionul şi ajungea acasă.
Dar oare nu Armand era la originea acestui scenariu? Nu el era acela care-i
provoca lui Daniel aceste accese de nebunie? Nu el era acela care, prin cine ştie ce
malefică magie, făcea ca orice plăcere să-i devină nesuferită, făcea ca orice mijloc de
subzistenţă să dispară, ca să se bucure doar la vederea chipului familiar al şoferului
care-l conducea la aeroport, acest om nefiind niciodată impresionat de felul în care se
prezenta sau se comporta Daniel, cu o barbă de câteva zile, cu hainele murdare?
Când, în fine, ajungea pe Insula Nopţii, Armand nega orice amestec.
― Ai venit înapoi la mine, pentru că aşa ai vrut tu, Daniel, îi spunea calm
Armand, cu o figură radioasă şi liniştită, dar cu ochii plini de dragoste. Ştii bine că-n
afară de mine nu mai ai pe nimeni. Afară nu te-aşteaptă decât nebunia.
― O ţii pe-aceeaşi coardă, răspundea invariabil Daniel.
Şi tot luxul acela îl cuprindea din nou în mrejele sale, cu catifelele paturilor,
muzică, pahare de vin care-i aterizau drept în mână. Camerele erau veşnic pline de