Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

― Nu ştiu. Ştiu numai că ştia de prezenţa noastră. Ştia chiar înainte să ne găsim
adăpost.
IAR ACUM, dă din coate ca să pătrunzi în sală; ce plăcere imensă, să te laşi
purtat de mulţime spre uşile de la intrare. Nici braţele nu le putea ridica, atât de
înghesuit era; totuşi, unii îl depăşiră, dând din coate, dându-i lovituri în coaste, care-l
delectau; râse din nou la vederea afişelor de pe pereţi, în care Lestat era înfăţişat în
mărime naturală.
Simţi o împunsătură în spate din partea lui Armand; simţi cum acesta se crispase
brusc. În faţa lor, mai încolo, era o femeie cu păr roşu care era întoarsă spre ei şi-i privea
cu insistenţă, înaintând, împinsă de-a-ndăratelea spre intrare.
Pe Daniel îl traversă un fior.
― Armand, are părul roşu. Ce tare semăna cu gemenele din vis! Şi avea ochii
înfipţi într-ai lui, ochi verzi, când el spuse: Armand, gemenele!
Apoi o pierdu din vedere, fusese întoarsă iar de mulţime, intrase în sală.
― Nu, şopti Armand.
Scutură uşor din cap. Era stăpânit de o furie mocnită, Daniel o simţea. Avea
privirea aceea rigidă, sticloasă, pe care i-o cunoştea când era profund jignit.
― Talamasca! murmură el cu un rânjet ciudat.
Talamasca. Sonoritatea numelui i se păru frumoasă lui Daniel. Îl descompuse,
căută rădăcinile latine, înţelese părţile. Apoi îi reveni memoria: mască animalieră.
Vechiul nume dat vrăjitoarelor, şamanilor.
― Dar asta ce înseamnă, de fapt? întrebă.
― Înseamnă că Lestat e nebun de legat, răspunse Armand cu o privire îndurerată.
Oricum, nu mai contează.
Khayman
KHAYMAN, de sub arcadă, privi sosirea maşinii lui Lestat în parcare. Khayman
era aproape invizibil, în ciuda costumului modern de blugi pe care şi-l însuşise mai
devreme de pe un manechin dintr-o vitrină. Nu avea nici o nevoie de ochelarii fumurii
care-i acopereau ochii. Iar pielea luminiscentă nu conta. Oriunde te uitai, erau numai
măşti argintii, vopsea albă pe feţe, strălucire, costume pline de paiete.
Înaintă spre Lestat, ca şi cum ar fi înotat prin fluxul de trupuri tinere care
înconjurau maşina. În fine, văzu coama blondă şi ochii violeţi ai creaturii care zâmbea
admiratorilor şi le sufla sărutări pe vârful degetelor. Ce putere de seducţie avea
demonul acesta! Conducea chiar el maşina, împingând-o printre trupurile lor, dar nu
înceta să le facă semne, să le adreseze ocheade şi zâmbete, de parcă piciorul de pe
accelerator nu era al uneia şi-aceleiaşi persoane.
Beţie totală. Triumf. Asta simţea Lestat în chiar acel moment. Dar nici măcar
însoţitorul lui reticent, Louis, brunetul aşezat lângă el, în maşină, care-i privea timid
pe copiii aceia în delir, nu dădea impresia că ar pricepe ce se întâmpla cu adevărat.
Nici unul din ei nu ştia că regina se sculase din lungul ei somn. Nici unul nu
avusese visul cu gemenele. Neştiinţa lor era surprinzătoare. Minţile lor de tineri puteau
fi citite cu uşurinţă. După toate aparenţele, Lestat, care se ascunsese atât de bine
până acea seară, era acum pregătit să dea piept cu oricine. Îşi afişa gândurile şi intenţiile
ca tot atâtea medalii.