Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

ani.
Ce-i făgăduiseră oare în termenii aceştia de azi? Că va cunoaşte treptele trecerii
numite Bardo, că are să plutească printre astre, că va întâlni tărâmurile eterice, că o să
audă muzica sferelor şi aplauzele unei singure palme?
Tânărul vorbi iarăşi:
― Care-i poziţia ta în privinţa lui Lestat şi a Declaraţiei?
― Îmi pare rău, însă acum trebuie să plec.
― Eşti însă de bună seamă la curent cu faptele lui Lestat, stărui tânărul, tăindu-i
drumul spre uşă.
Aşa ceva nu mai era politicos.
Îl cercetă ceva mai atent pe îndrăzneţ. Era oare cazul să-i stârnească pe toţi? Să
nu mai înceteze apoi vorbele secole de-a rândul? Nu îşi putu reţine un zâmbet. Mai
bine nu. Avea să fie destulă harababură pe-aici în curând, mulţumită dragului său
Lestat.
― Drept răspuns, primeşte-mi sfatul mai bine, zise el blând tânărului inchizitor.
Nu puteţi să-l distrugeţi pe Lestat; nimeni nu poate. Dar din ce pricină, drept să fiu, nu
pot să spun nimic.
Luat pe nepregătite, tânărul se simţi oarecum ofensat.
― Acum îngăduie-mi şi mie o întrebare, continuă celălalt. De unde pornirea asta
împotriva lui Lestat? N-ar fi mai firesc să vă dea de gând miezul dezvăluirilor sale?
Voi, novicii, nu năzuiţi să-l întâlniţi pe Marius, gardianul Celor Ce Trebuie Păziţi? Săi
vedeţi cu propriii voştri ochi pe părinţii noştri dintâi?
Pus în încurcătură, tânărul deveni oarecum dispreţuitor. De găsit o vorbă isteaţă
de răspuns, nu fu în stare. De fapt, răspunsul era destul de limpede în sufletul lui ― şi
în sufletele tuturor celor ce-i observau. Poate că Cei Ce Trebuie Păziţi există, poate că
nu; poate că nici Marius nu există. În schimb, existenţa lui Lestat era de netăgăduit,
aidoma celor ştiute de acest nemuritor nepriceput, iar existenţa blestematului şi
nesăţiosului de Lestat punea în primejdie prosperitatea tainică a tuturor celor de-un
neam cu el. Şi asta doar pentru a fi iubit şi aplaudat de muritori.
Cât pe-aci să-i râdă în obraz! Ce bătălie fără rost! Cum să nu vezi cât de adânc
înţelegea Lestat timpurile astea fără strop de credinţă. Adevărat, dăduse în vileag
secrete pe care trebuia să le păstreze ca pe ochii din cap, dar cu asta nu trădase pe
nimeni şi nimic.
― Ţin-te bine, să nu dai peste Lestat, spuse el zâmbitor într-un sfârşit. Pe lumea
asta se află puţini nemuritori adevăraţi. E cu putinţă să se numere printre ei.
Apoi îl luă pe sus, îl dădu la o parte din calea lui şi trecu dincolo, în sala propriuzisă
a barului.
Salonul din faţă, spaţios şi cu bogate ornamente ― draperii de catifea neagră şi
aplice de alamă lustruită ― era înţesat de muritori gălăgioşi. Din ramele aurite de pe
zidurile tapisate cu satin priveau vampiri cunoscuţi din filme. Pe fondul conversaţiilor
amestecate şi al hohotelor stridente de râs ale beţivilor, o orgă răspândea sunetele
pasionate ale Toccatei şi Fugii de Bach. Îl atrăgea această atmosferă dezlănţuită. Îi
plăceau până şi aromele malţului învechit, ale vinului sau izul ţigărilor. Şi-n vreme ce
îşi croia drum prin mulţime spre ieşire, se bucura să simtă în înghesuială contactul
oamenilor acestora fragili şi bine-mirositori. Ce plăcere totodată că muritorii nu-i
dădeau nici o atenţie!
În fine, aerul umed al străzii Castro, plină de lume la ora asta de început de seară,
când cerul încă mai păstrează o strălucire argintie. De jur împrejur, bărbaţi şi femei se
grăbeau să nu fie stropiţi de picăturile de ploaie care cădeau dintr-o parte, dar se
opreau la traversările de la intersecţii, aşteptând să se schimbe culoarea semaforului