Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

Dar tocmai asta era problema lui Eric, îşi dădu seama Marius. Nu era deloc clar
dacă Mama încercase deja să-l distrugă şi pe el care, după toate aparenţele, se deplasa
întotdeauna în compania lui Maharet. Eric n-o slăbea din priviri pe Maharet.
Schimbară un semn, dar nu telepatic. Apoi Marius pricepu că Maharet îl crease
pe Eric şi că nici unul dintre ei nu ştia dacă Mama l-ar putea distruge sau nu, căci
devenise el însuşi foarte puternic. Maharet îi cerea în tăcere să rămână calm.
― Dar pe Lestat, pe el îl percepi, nu? întrebă Gabrielle. Nu ai putea descoperi
unde se află amândoi, citindu-i lui mintea?
― Nici măcar eu nu pot cuprinde o distanţă foarte mare, răspunse Maharet. Dacă
ar mai exista alţi băutori de sânge care să capteze gândurile lui Lestat şi să servească
de intermediari, atunci aş putea să-l găsesc instantaneu. Dar am impresia că nu mai
există nimeni. Pe de altă parte, Lestat a ştiut întotdeauna la perfecţie cum să nu-şi
demaşte prezenţa; pentru el e o chestie naturală. Aşa se întâmplă cu toţi cei foarte
puternici, foarte independenţi şi combativi. Oriunde s-ar afla, în mod instinctiv se
rupe total de ceilalţi.
― L-a luat cu ea, spuse Khayman. Întinse o mână peste masă şi şi-o puse peste a
lui Gabrielle. O să ne dezvăluie chiar ea totul când o să fie pregătită. Iar dacă între
timp îi vine ideea să-i facă vreun rău lui Lestat, nu ne este nici unuia cu putinţă să o
împiedicăm.
Pe Marius aproape că-l pufni râsul. În aparenţă, cei străvechi aveau impresia că
adevărul gol-goluţ aducea cuiva vreo mângâiere; ce curioasă combinaţie de vitalitate
şi de pasivitate în ei! Aşa se petreceau oare lucrurile la începuturile istoriei? Când
oamenii simţeau că se declanşează un eveniment inevitabil, stăteau cu mâinile în sân
şocaţi şi-şi acceptau soarta? Tare mai era greu de priceput.
― Lui Lestat Mama nu-i va face nici un rău, afirmă el, atât pentru urechile lui
Gabrielle, cât şi pentru restul asistenţei. Îl iubeşte cu o dragoste care, la urma urmei,
seamănă cu orice dragoste. N-o să-i facă nici un rău, pentru că asta ar face-o chiar pe
ea să sufere. Ca şi noi, pot să pun pariu, îi cunoşte toate şmecheriile. Deci n-o să
reuşească să o scoată din fire, chiar de va fi atât de nebun încât să încerce.
Gabrielle aprobă din cap cu un zâmbet trist. După părerea ei Lestat era în stare să
scoată din fire pe oricine dacă avea ocazia şi timpul necesar; dar îşi păstră părerea
pentru ea.
Nu era nici consolată, nici resemnată. Se sprijini de spătarul scaunului de lemn şişi
fixă privirea în depărtare, de parcă ei nici nu mai existau. Nu se simţea în nici un fel
obligată faţă de acest grup; nu se simţea obligată faţă de nimeni, în afară de Lestat.
― Foarte bine, spuse ea rece. Răspundeţi-mi atunci la întrebarea crucială: dacă eu
reuşesc să distrug furia asta care mi-a răpit fiul, suntem distruşi cu toţii?
― Cum naiba-ţi închipui că ai putea să o distrugi? întrebă uimit Daniel.
Eric surâse batjocoritor.
Ea îi aruncă o privire dispreţuitoare lui Daniel. Pe Eric îl ignoră. De la Maharet
aştepta răspunsul.
― Ei bine? E adevărată sau nu credinţa cea veche? Dacă o distrug pe vipera asta,
ca să vorbesc ca în popor, vă distrug pe toţi?
Toţi cei de faţă scoaseră câte un râset timid. Marius scutură din cap. Dar Maharet
îi răspunse cu un surâs binevoitor:
― Da. În trecut au fost unii care au şi încercat. Tot felul de nebuni care nu
credeau că-i adevărat. Spiritul care o animă pe ea se află şi în noi. Distrugi gazda,
distrugi şi puterea. Cei tineri pier primii; cei bătrâni se veştejesc încet; probabil că cei
mai vârstnici sfârşesc ultimii. Dar ea este regina damnaţilor, iar cei damnaţi nu pot
exista fără ea. Enkil era doar consortul ei; de aceea nu mai contează acum că l-a