Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

― E rupt? Se mai poate trăi dacă ai gâtul rupt?
Cineva îi puse o mână pe frunte. Dar nu simţi decât o vagă senzaţie de înţepătură,
parcă ar fi fost foarte îngheţată, parcă mersese mult prin zăpadă şi nu mai simţea
nimic. Nu mai văd.
― Ascultă-mă, drăguţo. Era vocea unui bărbat tânăr. O voce oarecare, cum se
putea auzi la Boston, la New Orleans sau la New York City. Putea să fie un pompier
sau un poliţist, în orice caz era un salvator. Ne ocupăm de tine, drăguţo. Ambulanţa va
sosi din clipă în clipă. Stai acum nemişcată, drăguţo, nu te nelinişti.
Cineva o atingea pe piept. Nu, căuta acte, o carte de vizită. Da. Jessica Miriam
Reeves.
Stătea lângă Maharet şi privea imensa hartă cu toate luminiţele aprinse. Acum
înţelegea. Jesse, fiica lui Miriam, care fusese fiica lui Alice, născută din Carlotta, care
fusese fiica lui Jane-Marie, care fusese fiica lui Anne, care fusese fiica lui Janet-Belle,
care fusese fiica Elizabeth, care fusese fiica lui Louise, care fusese fiica lui Frances,
care fusese fiica Friedei, care fusese fiica...
― Permiteţi, vă rog, suntem prietenii doamnei... David.
O ridicau; îşi auzi ţipătul, dar nu avusese intenţia să ţipe. Avu din nou în faţa
ochilor imensa hartă cu arborele genealogic. "Frieda, fiica lui Dagmar, care fusese..."
― Atenţie, fir-ar să fie, fiţi atenţi!
Se schimbă calitatea aerului: era mai rece şi umed, simţi o briză pe faţă. Apoi nu
mai simţi nimic, nici în mâini şi nici în picioare. Pleoapele şi le simţea, dar nu le putea
mişca.
Îi vorbea Maharet. "...venind din Palestina, trecând prin Mesopotamia, apoi
încetul cu încetul prin Asia Mică, prin Rusia şi apoi prin Europa de Est. Înţelegi?"
Era ori într-un dric, ori într-o ambulanţă, dar parcă nu prea făcea mare zgomot
pentru o ambulanţă; sirena, deşi suna în mod regulat, părea prea estompată, prea
departe. Ce se-ntâmplase cu David? Nu ar fi abandonat-o decât dacă era moartă. Dar
cum se făcea că David era acolo? David îi spusese că nimic pe lume nu l-ar face să
vină. David nu era acolo. Probabil că-şi imaginase. Ciudat lucru că nici Miriam nu era
prezentă. "Sfântă Mărie, Mama lui Dumnezeu... acum şi în ceasul morţii noastre..."
Ascultă: străbăteau în cea mai mare viteză oraşul; simţi virajul la colţul străzii;
dar unde-i era trupul? Nu-l mai simţea deloc. Gâtul rupt. Asta înseamnă că-i cu siguranţă
moartă.
Dar asta ce mai era, lumina care se vedea prin desişul junglei? Era un râu? Prea
lat ca să fie un râu. Şi cum să-l treacă? Dar nu era Jesse cea care mergea prin junglă,
pe malul râului. Era altcineva. Vedea mâinile întinse în faţă, dând la o parte lianele şi
frunzele ude, de parcă erau mâinile ei. Când se uită în jos, văzu plete roşcate, păr
lung, cârlionţat şi roşu, plin de resturi de frunze, de pământ...
― Mă auzi, drăguţo? Suntem aici, ne ocupăm de tine. Prietenii tăi sunt în maşina
din spate. Să n-ai nici o grijă.
Mai zicea şi altele. Dar ea pierdu firul. Nu mai auzea ce spune, avea în urechi
doar un ton, un ton plin de interes şi grijă pentru ea. De ce îi era atât de milă de ea?
Doar n-o cunoştea. Înţelegea oare că pe cămaşa ei n-avea sângele ei şi nici pe mâini?
Vinovaţi. Lestat încercase să-i spună că erau răi, dar ei i se păruse atât de lipsit de
importanţă, atât de imposibil de a lega noţiunea aceasta de tot restul. Nu că i-ar fi
păsat de ce era bine şi corect; în momentul de faţă problema se punea pe un plan de
dimensiuni mult mai mari. Cunoaşterea adevărului. El îi vorbise de parcă i-ar fi ghicit
intenţia de a face ceva, doar că ea n-avusese nici o intenţie de felul acesta.
De aceea moartea era poate cea mai bună soluţie. Doar dacă Maharet ar înţelege.
Şi când te gândeşti că David era pe-aproape, în maşina din spate. David cunoştea o