Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

alt aspect din cauza acestuia ― garoafele parcă îl priveau insistent din vază, zgârienorii
dădeau impresia că erau nişte plante hidoase ţâşnite peste noapte din seminţe de
oţel ― sau dacă nu cumva îşi pierdea, pur şi simplu, minţile.
Apoi, într-o noapte, Armand îi spusese că se simţea pregătit să intre în secolul
acesta pe uşa din faţă, că-l înţelegea acum suficient. Voia să posede bogăţii
"incalculabile". Voia o locuinţă plină cu toate acele lucruri pe care începuse să le
preţuiască. Voia să aibe iahturi şi avioane, şi maşini ― voia milioane de dolari. Voia
să-i cumpere lui Daniel tot ce şi-ar putea dori vreodată.
― Ce vrei să spui, milioane! râsese de el Daniel. Nu porţi hainele decât o dată,
apoi le arunci, închiriezi apartamente de care uiţi şi pe unde sunt. Ai idee măcar ce-i
acela un cod teritorial sau o tranşă de impozare? Eu sunt cel care cumpără toate
afurisitele alea de bilete de avion. Auzi, milioane! Cum să facem noi milioane? Mai
bine mai fură un Maserati şi renunţă la ideea asta, pentru numele lui Dumnezeu!
― Daniel, tu eşti darul meu de la Louis, îi spusese cu dragoste Armand. Ce m-aş
face fără tine? înţelegi totul pe dos. Deschisese ochii largi, ca un copil. Vreau să fiu în
centrul lucrurilor, cum eram cu ani în urmă la Paris, la Teatrul Vampirilor. Ţi-aduci
aminte. Vreau să fiu zbenghiul din fruntea omenirii.
DANIEL fusese zăpăcit de viteza cu care merseseră lucrurile.
Totul începuse cu descoperirea unei comori în apropiere de coastele Jamaicăi.
Armand angajase un vapor ca să-i arate lui Daniel unde să înceapă operaţiile de
recuperare, în numai câteva zile fusese tras la suprafaţă un galion spaniol cu o
încărcătură enormă de aur şi bijuterii. După asta urmase o descoperire arheologică ―
nişte nepreţuite figurine de Olmec. Rapid fuseseră reperate alte două epave. Un teren
cumpărat pe nimica toată în America de Sud se dovedi a fi o fostă mină de smaralde
de mult uitată.
Îşi cumpărară o casă uriaşă în Florida, iahturi, bărci cu motor, un avion mic, dar
extrem de bine echipat.
De-acuma erau obligaţi să se îmbrace ca nişte prinţi în orice ocazie. Armand
supraveghease el însuşi şedinţele de luare a măsurilor şi de probă pentru toate
costumele lui Daniel, pentru cămăşi pe măsură, pentru pantofi. Alegea ţesăturile
pentru o colecţie incredibilă de haine sport, pantaloni, halate de casă, fulare de
mătase. Fireşte, Daniel avea nevoie de impermeabile cu căptuşeală de blană de nurcă
pentru climatul mai rece şi costume de seară pentru cazinourile de la Monte Carlo, de
butoni de aur cu pietre preţioase, până şi de o pelerină lungă şi neagră de piele de
căprioară, care se potrivea perfect, cu statura lui de om al secolului al douăzecilea.
La asfinţit, când Daniel se trezea, hainele i se şi puseseră la îndemână. Ferească
Dumnezeu să schimbe vreun amănunt, batista de in sau şosetele negre de mătase.
Cina îl aştepta în imensa sufragerie cu ferestrele deschise spre piscină. Armand se
găsea deja la biroul lui din încăperea alăturată. Era atâta treabă de făcut: trebuia să
consulte hărţi, să mai adune nişte bogăţii.
― Dar cum reuşeşti să le descoperi? întrebase Daniel, privindu-l cum îşi nota
totul, cum indica direcţii noi, pentru alte achiziţii.
― Dacă poţi să citeşti în minţile oamenilor, poţi obţine tot ce vrei, îi răspunsese
răbdător Armand.
Ah, vocea asta atât de dulce şi de calmă, chipul acesta deschis, de adolescent,
şuviţa de păr castaniu veşnic alu-necându-i neglijent peste ochi, trupul din care parcă
emana numai seninătate, numai bunăstare fizică.
― Dă-mi şi mie ce vreau eu, pretinsese Daniel.