Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

― Răbdare, a spus Maharet, uitându-se la el. S-a uitat apoi din nou la Akasha.
Aceasta a zâmbit. Cum e cu putinţă, a întrebat Maharet cu o voce reţinută, să înlături
un ciclu de violenţă prin şi mai multă violenţă? Eşti pe cale să distrugi toţi bărbaţii de
pe pământ. Care poate să fie încheierea?
― Ştii la fel de bine ca şi mine, a răspuns Akasha. E mult prea simplu şi elegant
pentru a nu fi înţeles. N-a fost imaginabil până acum. Vreme de secole, cât am stat pe
tronul meu, în cripta făcută de Marius, am visat ca pământul să fie o adevărată
grădină, în care fiinţele să trăiască fără chinurile pe care le simţeam sau le auzeam
pătrunzând până la mine. Am visat o omenire care ajunge la pace fără să treacă prin
tiranie. Apoi simplitatea lucrurilor m-a izbit brusc, parcă am văzut, în fine, lumina.
Numai femeile pot realiza acest vis; iar asta, numai dacă toţi bărbaţii ― sau, aproape
toţi ― sunt eliminaţi.
În alte epoci un astfel de lucru n-ar fi fost realizabil. Dar acum e uşor ― există
tehnologii care îl pot permite. După o curăţare iniţială, sexul copiilor va putea fi selectat;
fetuşii nedoriţi pot fi avortaţi fără durere, aşa cum se întâmplă acum cu copii de
ambele sexe. Dar nu-i nici o nevoie să discutăm despre asta acum, zău aşa. Nici unul
dintre voi nu e idiot, oricât de impetuoşi sau emotivi aţi fi.
Ştiţi ca şi mine că pacea universală are o şansă dacă populaţia masculină este
redusă la unu la sută din cea feminină. Toate formele de violenţă vor dispărea, pur şi
simplu.
Epoca aceasta de pace va fi ceva ce omenirea n-a mai cunoscut niciodată. Apoi
populaţia masculină poate creşte treptat. Ca să fie schimbat cadrul conceptual, bărbaţii
trebuie să piară. Cine-ar putea contesta asta? Poate nu e necesar să fie păstraţi nici
măcar în proporţie de unu la sută. Dar e un gest de generozitate. Deci o să-l permit.
Cel puţin, pentru început.
O vedeam pe Gabrielle gata să vorbească. Am încercat să-i fac semn să tacă, dar
nu mi-a dat atenţie.
― E adevărat, efectele sunt clare, a spus ea. Dar, când vorbeşti de exterminare în
masă, problema păcii devine ridicolă. Distrugi jumătate din populaţia globului. Dacă
oamenii s-ar naşte fără mâini şi fără picioare, s-ar ajunge la acelaşi rezultat în privinţa
păcii!
― Bărbaţii îşi merită soarta pe care o vor avea. Nu au decât să culeagă roadele
celor semănate! Amintiţi-vă că vorbesc de o curăţenie temporală ― de o strategie, ca
să zic aşa. Ce-i frumos în planul acesta e simplitatea. De altfel, niciodată numărul
bărbaţilor ce vor pieri nu va depăşi pe cel al femeilor care-au pierit de mâna lor de-a
lungul secolelor. O ştiţi la fel de bine ca şi mine. Ia spuneţi, câţi bărbaţi au murit de
mâna femeilor peste secole? Dacă i-am reda viaţa fiecăruia, crezi că s-ar umple măcar
casa asta?
Încă o dată, astea nu-s decât amănunte. Voi ştiţi că eu am dreptate. Ceea ce
contează ― ce-i mai încântător ― e că acum avem mijloacele să producem această
schimbare. Eu nu pot fi distrusă. Voi aveţi toate calităţile pentru a fi îngerii mei.
Nimeni nu ni se poate opune cu vreo şansă de succes.
― Nu este adevărat, a spus Maharet.
Un val de mânie a trecut pe obrajii Akashei; o superbă nuanţă roşietică i-a
colorat, ca apoi să dispară instantaneu, lăsându-i la fel de inumani ca înainte.
― Insinuezi că tu mă poţi opri? a întrebat ea, cu gura încleştată. Te grăbeşti
spunând una ca asta. Vrei deci să-i vezi pierind pe Eric, pe Mael, pe Jessica?
Maharet nu i-a răspuns. Mael era în mod vizibil cutremurat, dar de mânie, nu de
frică. S-a uitat la Jesse şi la Maharet, apoi la mine. Ura lui se simţea de la distanţă.
Akasha nu o slăbea din ochi pe Maharet.