Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

închiriase o casă bântuită de multă vreme de fantome. Văzuse din primele luni câteva
lucruri ciudate. Apariţii slabe, oscilatorii, adesea prezente prin astfel de locuri; ecouri,
cum le zisese Maharet, ale unor persoane care trăiseră acolo cu mulţi ani înainte. Jesse
le lăsa în pace.
Totuşi, fiind oprită pe stradă într-o după-amiază de către un jurnalist care îi
explicase că scria un articol despre acea casă bântuită, Jesse îi povestise fără nici un
ascunziş despre lucrurile pe care le văzuse. Nişte fantome obişnuite la Londra: o
femeie bătrână care ieşea din bucătărie cu o cană de apă în mână, un bărbat în
redingotă şi cu joben care apărea câteva clipe pe treptele scării.
Articolul ieşise destul de melodramatic. Era evident că Jesse vorbise prea mult. I
se atribuiau puteri "paranormale" şi era considerată drept un "mediu înnăscut", care
vedea astfel de lucruri tot timpul. Cineva din ramura din Yorkshire a familiei Reeves
îi dăduse telefon să o tachineze pe tema asta. Şi Jesse considerase că era amuzant.
Dar, în afară de această atitudine, nu-i prea păsa de toate astea. Era cufundată în
studiile ei la British Museum. Pentru ea, ceea ce scrisese jurnalistul acela nu conta în
nici un fel.
Doar că, citind articolul, o sunase cineva de la Talamasca.
Aaron Lightner, un domn în vârstă, cu aspect demodat, cu părul alb şi cu maniere
impecabile, o invitase să ia masa cu el. O maşină Rolls Royce, veche dar întreţinută
cu grijă, îi dusese la un mic club particular de o desăvârsită eleganţă.
Pentru Jesse fusese una dintre cele mai ciudate întâlniri. De fapt, îi amintea de
vara aceea de demult, nu pentru că i-ar fi semănat, ci pentru că era o experienţă la fel
de deosebită ca şi aceea, nesemănând cu nimic din tot ce i se mai întâmplase vreodată.
Lightner era un adevărat dandy, după părerea lui Jesse, cu părul lui alb, bogat şi
excelent îngrijit, şi-mbrăcat într-un costum croit impecabil, de tweed Donegal. Era
singurul om pe care-l văzuse vreodată umblând cu un baston de argint.
Fără să piardă vremea şi într-un mod foarte plăcut îi explicase lui Jesse că rolul
lui era acela de descoperitor de paranormali şi că lucra pentru un "ordin secret, numit
Talamasca", al cărui unic scop era acela de a colecta date şi de a păstra arhive despre
manifestarea fenomenelor paranormale. Talamasca se interesa de oamenii care aveau
puteri paranormale. Celor care aveau calităţi puternice de mediu li se oferea apoi chiar
posibilitatea de a deveni membri şi de a face o adevărată carieră în domeniul
"investigaţiilor psihice". Era vorba mai degrabă de a urma o vocaţie, căci Talamasca
impunea devoţiune totală, loialitate şi respectarea regulilor Ordinului.
Jesse aproape că izbucnise în râs. Dar se părea că Lightner era pregătit pentru
astfel de scepticisme. Îi arătă imediat câteva "şiretlicuri" pe care le utiliza în astfel de
o-cazii. Spre uimirea lui Jesse, reuşise să mişte câteva obiecte de pe masă fără să le
atingă. Era un talent simplu, spusese el, care îi servea drept carte de vizită.
Cu ochii holbaţi, fără să poată rosti vreun cuvânt, Jesse se uitase la solniţa care se
plimba pe masă, de parcă era înzestrată cu o voinţă proprie. Când Lightner îi povestise
că ştia totul despre ea, surpriza fusese totală. Ştia de unde venea, unde-şi făcuse
studiile. Ştia că din cea mai fragedă copilărie văzuse duhuri. Ordinul deţinea
informaţii datorită surselor obişnuite, exista de-acuma un dosar întreg despre Jesse.
Mai cu seamă nu trebuia să se simtă ofensată.
Trebuia să înţeleagă că Talamasca îşi făcea anchetele cu cel mai mare respect
pentru individul respectiv. Dosarul conţinea exclusiv ceea ce comunicase chiar ea
vecinilor, profesorilor sau colegilor de clasă. Jesse îl avea la dispoziţie când voia. Aşa
se petreceau întotdeauna lucrurile la Talamasca. Eventual se încerca o luare de contact
cu persoanele studiate. Persoanei respective i se dădeau toate informaţiile, care altfel
erau strict confidenţiale.