Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

valabilă, dar cine putea şti pe atunci ceva?
Aşa se face că am fost închise în sarcofage de piatră, după cum v-am povestit.
Una să fie dusă spre răsărit, cealaltă spre apus. Plutele fuseseră deja construite, să ne
dea drumul pe apele oceanului. Cu toată orbirea mea, le-am văzut; am fost purtate pe
ele şi, citind în minţile celor ce ne capturaseră, mi-am dat seama care era planul. Am
ştiut şi că nu era cu putinţă să fim salvate de Khayman, căci călătoria noastră avea să
continue zi şi noapte.
Când m-am trezit, eram în derivă pe valurile mării. Timp de zece zile am rătăcit
cu pluta pe mare, după cum v-am mai spus. Am suferit cumplit de foame, dar şi de
groază să nu se ducă la fund sarcofagul şi să fiu îngropată pe veci, fără să pot muri.
Dar n-a fost să fie aşa. Când, în fine, am fost aruncată pe ţărm, pe coasta estică, în
sudul Africii, am pornit imediat în căutarea lui Mekare, începând traversarea
continentului către vest.
Timp de câteva secole am tot căutat-o, de la punctul cel mai sudic al unui
continent, până la cel mai nordic al altuia. Am căutat-o până în nordul Europei. Am
umblat pe toate plajele stâncoase, până în insulele cele mai nordice, până am ajuns la
cele mai îndepărtate platouri acoperite de gheţuri veşnice şi de zăpadă. Totuşi, iarăşi
şi iarăşi, mă întorceam în satul nostru, şi-am să vă spun în curând şi partea aceasta a
poveştii, căci pentru mine e foarte important să o cunoaşteţi, după cum veţi vedea.
În tot acest timp am întors definitiv spatele Egiptului; am întors spatele regelui şi
reginei.
Cu mult mai târziu am aflat că metamorfoza lor fusese transformată într-o
adevărată religie; că treceau drept reîncarnarea zeului Osiris şi a zeiţei Isis şi că
miturile acestora fuseseră ajustate ca să le servească lor.
Regele era Osiris, care devenise zeul infernului, căci nu putea să apară decât
noaptea. Regina era Isis, Mama, care pune una lângă alta bucăţile corpului
dezmembrat al soţului şi-i dă din nou viaţă.
Aţi citit în cartea lui Lestat, conform celor ce-i fuseseră povestite de Marius, cum
zeii sângelui, creaţi de Mamă şi de Tată, îi sacrificau pe răufăcători în sanctuare
ascunse în dealurile din Egipt; cum această religie s-a perpetuat până la venirea lui
Hristos.
Aţi mai aflat şi de reuşita rebeliunii puse la cale de Khayman împreună cu
creaturile sale, egale în puteri cu suveranii, care s-au ridicat contra Mamei şi Tatei; aţi
aflat de toate războaiele duse între băutorii de sânge din lumea întreagă. Akasha însăşi
i-a făcut aceste revelaţii lui Marius, iar Marius, lui Lestat.
În secolele acelea a apărut şi legenda gemenelor; căci soldaţii egipteni care au
fost martorii evenimentelor ce se petrecuseră ― de la masacrul poporului nostru până
la capturarea noastră finală ― au povestit totul. Legenda gemenelor a fost chiar pusă
pe papirus ceva mai târziu de către scribii egipteni. Exista credinţa că, într-o zi,
Mekare avea să reapară să o detroneze pe Mamă şi că toţi băutorii de sânge din lume
aveau să piară o dată cu ea.
Toate acestea s-au petrecut fără ştiinţa sau contribuţia mea, căci eu eram de mult
departe de astfel, de lucruri.
Doar după trei mii de ani m-am întors în Egipt, anonimă sub vălurile mele negre,
să văd cu ochii mei ce deveniseră Mama şi Tata ― nişte statui imobile, încătuşate sub
pietrele templului lor subteran, doar cu capul şi gâtul expuse, cu ochii privind în gol.
Păziţi de preoţi băutori de sânge, deveniseră izvorul nemuririi pentru tinerii novici.
Doream să mă înfrupt? m-a întrebat tânărul preot băutor de sânge. În cazul acesta,
trebuia să fac apel la Vârstnici şi să jur credinţă cultului secular, demonstrând că sunt
o fiinţă pură, nu vreo răufăcătoare cu intenţii egoiste. Să mori de râs, nu alta.