Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

enorme, ruginite, deasupra.
Până şi mobilele erau masive, mesele ― din pietre de moară, scaunele şi
banchetele nefinisate ― din lemn, încărcate de perne moi, etajerele pentru cărţi, în
nişe scobite direct în pereţii nevăruiţi, de lut.
Casa asta avea măreţia unui palat medieval. Diversele obiecte de artă maiaşe,
cupele etrusce, statuetele hitite, păreau la ele acasă în decorul dominat de pervazurile
late ale ferestrelor şi de podelele de piatră. Era ca o fortăreaţă. Te simţeai în siguranţă
înăuntru.
Doar creaţiile lui Maharet aduceau culoare, de parcă şi-ar fi extras-o din copacii
şi din cerul de afară. Nu le exagerase deloc frumuseţea în memorie. Peste tot erau
atârnate covoare de lână, moi şi groase, în care predominau motivele de iarbă şi flori
sălbatice, de parcă fiecare era pajiştea însăşi. Erau şi nenumărate perne matlasate,
făcute din petice, creînd forme ciudate, siluete subţiri şi simboluri curioase. Şi, în fine,
enormele cuverturi matlasate agăţate pe pereţi, adevărate tapiserii moderne, cu motive
naive, pâraie şi câmpuri, munţi şi păduri, ceruri pe care apăreau în acelaşi timp şi
soarele, şi luna, nori magnifici, chiar şi ploaie. Erau impregnate de magia picturii
primitive, miliardele de bucăţele de pânză fiind cusute cu grijă una lângă alta pentru a
crea amănuntele, de pildă stropii cascadei sau frunza în cădere. Jesse se simţise foarte
tulburată revăzându-le.
ÎN JURUL prânzului, cam înfometată şi uşor ameţită după lunga noapte
nedormită, îşi făcuse curaj să tragă zăvorul de la uşa din spate, care conducea în
camerele secrete, fără ferestre, din inima muntelui. Pierzându-şi răsufletul, alergase pe
coridorul săpat în piatră. Îi bătuse puternic inima când găsise neîncuiată uşa bibliotecii
şi aprinsese luminile.
Ah, acum cincisprezece ani, petrecuse aici, pur şi simplu, cea mai frumoasă vară
din viaţa ei. Toate aventurile minunate pe care le trăise după aceea, vânătoarea de fantome
în cadrul Ordinului Talamasca, nu-nsemnau nimic pe lângă vara aceea magică,
de neuitat.
Ea şi Maharet se aflau chiar în această bibliotecă, unde duduia un foc în şemineu.
Cât de tare o uimiseră şi o încântaseră volumele nenumărate cuprinzând istoria familiei!
Era acolo toată spiţa "Marii Familii, cum o numea întotdeauna Maharet, firul de
care ne ţinem prin labirintul numit viaţă". Cu câtă dragoste dăduse jos de pe rafturi,
pentru Jesse, toate volumele acelea şi deschisese toate cuierele care conţineau vechi
pergamente!
În vara aceea Jesse nu reuşise să accepte toate implicaţiile celor aflate. Se
instalase cu încetul o tulburare în ea, cursul realităţii obişnuite parcă fusese suspendat,
ca şi cum papirusurile acoperite de o scriere pe care n-o putea clasifica aparţineau mai
degrabă unui vis. Încă de pe vremea aceea Jesse era un arheolog cu experienţă. Făcuse
săpături în Egipt şi la Ierihon. Totuşi, nu putuse descifra scrierea aceea ciudată.
Pentru numele lui Dumnezeu, de când datau lucrurile acelea?
Ani întregi după aceea încercase să îşi aducă aminte ce alte documente mai
văzuse. Într-o dimineaţă, era sigură, intrase în bibliotecă şi descoperise o cameră
secretă, în spate, cu uşa deschisă.
Mersese pe un coridor lung, trecuse pe lângă alte camere neluminate. În cele din
urmă, descoperise un întrerupător şi se trezise într-o sală imensă, un fel de depozit,
plin cu tablete de argilă pe care erau desene minuscule! Nu era nici o îndoială, le
ţinuse în mână!
Se mai întâmplase ceva; ceva ce nu avea deloc chef să îşi reamintească. Fusese