Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

scenă, când, în mod evident, se chinuise să priceapă o astfel de imagine fugitivă, chiar
în clipa în care erau despărţiţi.
Apoi, în vreme ce ceilalţi îl antrenau în alt colţ cu ei, îmbrăţişîndu-l, sărutându-l
din nou, chiar şi Armand se dusese spre el cu braţele deschise ― el schiţă un zâmbet
numai pentru ea:
― Jesse, spuse.
Îi privi şi pe ceilalţi, pe Marius, privi la toate feţele acelea reci şi îngrijorate. Cât
de albă îi era pielea, de-a dreptul lividă, deşi îşi păstrase intacte căldura, exuberanţa,
agitaţia aproape copilărească, exact ca înainte.
PARTEA A PATRA
REGINA DAMNAŢILOR
Aripi freamătă praful de raze în catedrala unde Trecutul zace în marmură
înmormântat.
STAN RICE
"Poem on Crawling into Bed: Bitterness"
Body of Work (1983)
Prin verdeaţa lucioasă a gardului viu,
a iederii
şi-a fragilor de câmp,
crinii stau albi, singuratici, severi.
De ne-ar fi paznici ei!
Dar sunt sălbatici.
STAN RICE
"Greek Fragments"
Body of Work (1983)
AŞEZATĂ în capul mesei, îi aştepta. Nemişcată, fără expresie, cu o culoare
plăcută pe faţă, graţie luminii focului şi a rochiei mov.
Cadrul feţei îi era aurit de flăcările din şemineu, iar pe peretele vecin, din sticlă, i
se reflecta imaginea, ca într-o oglindă perfectă, de parcă era reală imaginea ce părea
să plutească prin noaptea transparentă.
Iar eu? Înspăimântat. Înspăimântat pentru toţi şi pentru mine. În mod ciudat, şi
pentru ea. Aveam un presentiment, ca un curent rece prin oase. Pentru ea. Cea care-ar
putea să distrugă tot ce-am iubit vreodată.
La uşă m-am întors să o mai sărut o dată pe Gabrielle. S-a sprijinit o clipă de
mine, prăbuşindu-se parcă, dar cu toată atenţia la Akasha. I-am simţit mânile
tremurând când mi-a atins faţa. L-am privit apoi pe Louis, fragilul meu Louis, fragil
ce-l puţin în aparenţă, care afişa o expresie de invincibilitate; apoi pe Armand,
veşnicul adolescent cu chip de înger. În cele din urmă, cei pe care-i iubeşti sunt... pur
şi simplu, cei pe care-i iubeşti.