Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

Văzu că una avea în mână platoul cu inima; pe celălalt platou văzu creierul. Apoi
urmă venirea soldaţilor şi înfăptuirea sacrilegiului.
Până să ajungă la Salt Lake City, avu de trei ori acelaşi vis. Revăzu violul
gemenelor. Apoi când una din ele născuse. Văzu cum fusese ascuns copilul când
gemenele fuseseră iarăşi descoperite. Fuseseră ele oare ucise? Nu putea spune. Părul
roşu. Dar nu le vedea feţele, nici ochii! Părul roşu o chinuia.
Doar când îi telefona lui David dintr-o cabină de pe drum află că şi ceilalţi aveau
visul acesta ― toţi parapsi-hologii, toţi cei care aveau calităţi de mediu din lumea
întreagă. Toţi legau asta de manifestarea lui Lestat. David îi ordonă să se întoarcă
imediat acasă.
Jesse încercă să-i explice calm că se ducea la concertul lui Lestat ca să-l vadă cu
ochii ei. Ţinea la asta. Erau şi alte lucruri pe care ar fi vrut să i le spună, dar nu mai
avea vreme. David trebuia să încerce să o ierte.
― Să nu faci asta, Jessica, îi spuse David. Ceea ce se întâmplă în prezent nu mai
ţine de dosare, nici de arhive. Trebuie să te întorci acasă, Jessica. Adevărul e că avem
mare nevoie de tine aici. O nevoie disperată. E absolut de negândit să încerci să intri
"în contact direct" cu el de una singură. Jesse, dă-mi ascultare, pentru numele lui
Dumnezeu.
― Nu mă pot întoarce, David. V-am iubit din totdeauna. Pe toţi v-am iubit. Mai
am o singură, o ultimă întrebare de pus. Cum se poate să nu fiţi aici chiar voi?
― Jesse, nu vrei să mă asculţi!
― David, vreau adevărul. Ai crezut vreodată cu adevărat în existenţa lor? Sau n-a
fost vorba decât de obiecte puse la păstrare, de dosare, de tablouri, de lucruri ce pot fi
văzute şi pipăite? Ştii bine la ce mă refer, David. Ia exemplul preotului care
binecuvântează sfânta cuminecătură la liturghie. Crede sau nu că e prezent Hristos în
faţa lui? Ori e vorba doar de potire şi de vin, şi de imnuri cântate în cor?
Ah, ce mincinoasă putuse să fie, ascunzându-i atât de multe lucruri şi încolţindu-l
atât de tare. Dar răspunsul n-o dezamăgise.
― Jesse, ai înţeles totul pe dos. Eu ştiu cine sunt creaturile astea. Am ştiut din
totdeauna. N-am nici un fel de îndoială cu privire la existenţa lor. Tocmai de aceea
nimic pe lume nu m-ar putea convinge să fiu prezent la concert. Cea care nu acceptă
adevărul eşti tu. Vrei să vezi şi să crezi. Jesse, primejdia e reală. Lestat e chiar ce
declară el că este, şi vor fi prezenţi şi alţii, mai primejdioşi, care pot să ghicească cine
eşti şi să îţi facă rău. Înţelege şi ascultă-mă. Vino acasă imediat.
Ce moment cumplit! Se dădea peste cap să o convingă, iar ea îşi lua, de fapt,
adio. El insista în continuare, îi promise să-i spună "întreaga poveste", să-i dea pe
mână toate dosarele, că era necesară la Londra în momentul acela tocmai pentru asta.
Dar nu-l mai asculta. Ea nu-i putea spune "întreaga ei poveste", asta era
nenorocirea. O pândea iarăşi moleşeala, avea să adoarmă cu telefonul în mână, o
pândea iarăşi visul. Văzuse platourile, corpul întins pe catafalc. Mama lor. Da, era
mama lor. E vremea de culcare. Visul vrea să înceapă. Şi apoi să continue.
AUTOSTRADA 101. Ora şapte şi treizeci şi cinci de minute. Mai erau douăzeci
şi cinci de minute până la începerea concertului.
Tocmai ieşise din trecătoare şi intrase pe Waldo Grade când avu în faţă acelaşi
vechi miracol: apăru la orizont San Francisco, peste coastele dealurilor, dincolo de
luciul negru al apei. Se vedeau turnurile podului Golden Gate, iar vântul rece din golf
îi îngheţă mâinile pe volan.
Lestat o să apară la ora exactă? Ce caraghios, să vorbeşti despre ore în legătură cu