Anne Rice – cronicile vampirilor 3 (Regina damnatilor) - CARTE BUNA

pe braţul fotoliului.
Masa era plină de ziare. În franţuzeşte, în hindustani, în englezeşte.
"...de la Lynkonos în celelalte insule din jur până la sosirea armatei. Primele
estimări indică uciderea a aproximativ două mii de bărbaţi numai în acest minuscul
arhipelag de la capătul sudic al Greciei."
Maharet apăsă pe micul buton al telecomandei de lângă mâna ei şi vastul ecran se
stinse. Tot decorul salonului păru să dispară în aceeaşi clipă, confundat cu pădurea
întunecată din jur, care deveni brusc vizibilă prin pereţii de sticlă, cu vârfurile de
copaci înşiraţi la nesfirşit, profilaţi pe cerul plin de culori violente. În depărtare Jesse
recunoscu luminile oraşului Santa Roşa, lângă dealurile întunecoase. În cameră plutea
încă parfumul lăsat de după-amiaza însorită, la fel ca şi căldura care se ridica încet
prin tavanul de sticlă.
Îi privi şi pe ceilalţi, care rămăseseră fără glas. Marius mai aruncă o privire la
televizor, apoi se întoarse spre ziarele răspândite pe masă.
― Nu avem nici o clipă de pierdut, îi spuse Khayman cu grabă lui Maharet.
Trebuie să povesteşti restul. Nu se ştie cât de repede o să îşi facă apariţia chiar aici.
Făcu un mic gest şi toate ziarele împrăştiate fură brusc date la o parte, făcute
ghem şi aruncate fără nici un sunet în focul din şemineu, unde formară o adevărată
vâlvătaie şi o jerbă de scântei.
Jesse simţi că iar ameţeşte. Prea se întâmplau repede toate astea. Se uită la
Khayman. O să se obişnuiască oare vreodată cu ei? Cu feţele lor de porţelan, cu
expresiile lor brusc violente, cu vocile lor blânde de om şi cu mişcările acestea
aproape invizibile?
În vremea asta Mama ce făcea? Măcelărea bărbaţii. Distrugea însăşi ţesătura
vieţii oamenilor acestora simpli. Simţi atingerea unui val rece de ameninţări. Căută să
vadă pe faţa lui Maharet vreun indiciu, vreun înţeles.
Dar trăsăturile lui Maharet erau mai impenetrabile decât oricând. Nu-i răspunse
lui Khayman. Se întoarse încet spre masă şi-şi puse mâinile sub bărbie. Avea o privire
ştearsă, absentă.
― Adevărul e că trebuie să o distrugem, spuse Marius, de parcă nu se mai putea
abţine.
Obrajii îi fură năpădiţi de roşeaţă, lucru care o cutremură pe Jessy, căci pentru o
clipă pe faţa lui plutiseră toate ridurile normale de pe faţa unui bărbat. Dar dispărură
imediat, şi acum se vedea limpede că tremură de mânie.
― Un monstru ne-a scăpat de sub control şi e de datoria noastră să-l aducem la
ordine.
― Cum s-ar putea face asta? întrebă Santino. "Tu vorbeşti de parcă n-ar fi nevoie
decât să ne hotărâm. Ştii bine că nu poate fi ucisă!
― Plătim cu propria noastră viaţă, iată ce-i de făcut, adăugă Marius. Acţionăm de
comun acord şi terminăm odată cu povestea asta care ar fi trebuit să fie de mult
încheiată. Îi privi pe toţi pe rând, rămânând ceva mai mult cu ochii la Jessy. Apoi la
Maharet. Trupul ei nu este indestructibil. Nu-i făcut din marmură. Poate fi străpuns,
tăiat. Eu i-am străpuns pielea cu dinţii. Am băut din sângele ei!
Maharet făcu un mic gest de nerăbdare, de parcă voia să spună: "Ştiu lucrurile
astea şi tu ştii că le ştiu."
― Şi, în timp ce tăiem trupul, ni-l tăiem pe-al nostru? întrebă Eric. Eu zic să
plecăm de-aici. Eu zic să ne ascundem de ea. Ce câştig avem să stăm adunaţi aici?
― Nu! spuse Maharet.
― Dacă faceţi aşa ceva, vă va ucide unul câte unul, îi răspunse Kahyman. Sunteţi
în viaţă numai pentru că aşteptaţi să vă comunice marele ei plan.