cartea a doua

Scoase din cutele togii un sul de pergament şi îl întinse
zicând:
— Aceasta am primit-o la masă ieri de la... Sejanus.
Acest nume cântărea greu, încă de pe atunci, în lumea
romană.
— Sejanus! exclamară cu toţii şi se grămădiră să citească ce
scrisese ministrul. Scrisoarea zicea:
„Sejanus către C. Caecilius Rufus.
Roma, 14 august.
Împăratul a primit rapoarte favorabile despre tribunul
Quintus Arrius. A auzit mai ales despre vitejia lui, de care a dat
dovadă în apele apusene; de aceea, voinţa Sa este ca numitul
Quintus să fie strămutat numaidecât la răsărit.
Mai departe, voinţa împăratului este ca tu să trimiţi trei sute
de vâslaşi bine echipaţi şi de primă ordine, împotriva piraţilor
care s-au ivit în Marea Egee şi ca asupra acestei flote comanda so
ia Quintus.
Amănuntele rămân la chibzuiala ta, Caecilius.
Cazul este urgent, după cum vei vedea din rapoartele
alăturate, pentru informarea ta şi a lui Quintus.
Sejanus.”
Arrius dădu puţină atenţie citirii actului. Cu cât se arătau mai
clar contururile corăbiei, cu atât îi atrăgeau privirile. Cu ochi
strălucitori de însufleţire îi urmărea mişcările. În sfârşit, agită în aer
un colţ al togii sale; drept răspuns, se ridică dindărătul corăbiei un
steag purpuriu; pe bord apărură marinari, se căţărară pe funii la
antene şi traseră pânza. Prora se îndreptă spre ţărm şi tactul
lopeţilor fu grăbit. Vasul porni acum cu toată iuţeala în direcţia lui
Arrius şi a prietenilor lui, spre ţărm. Arrius privea întreaga
manevrare cu satisfacţie vădită. Iuţeala şi soliditatea vasului erau
două calităţi preţioase pentru luptă.
— Pe toate nimfele! exclamă unul din prieteni, restituind
sulul de pergament, n-aveam nevoie să mai vorbim despre
viitoarea mărire a prietenului nostru: e mare de pe acum. Dragostea
noastră pentru el se va încălzi şi mai mult de faptele-i glorioase.
Mai ai şi alte noutăţi pentru noi?
— Nu, răspunse Arrius. Ceea ce v-am comunicat în privinţa
107