cartea a doua

acoperişul unei case şi-l doborâse de pe cal. Cu capul legat, l-am
găsit aici, chiar în scaunul unde şezi tu, tribune. Îmi dădu toate
aceste chei, cu număr. „Du-te , – îmi zise el –, şi la vezi în ce stare
sunt aceste celule, cu numărul cheilor; dacă sunt absolut sigure. Şi
vino apoi cu raportul.” Salutai şi voiam să ies.
„Stai, strigă tot el, tu ai planul închisorilor. Dă-mi-l!” Îl
dădui, îl întinse pe masă. – „Uite aici, celula nr. 5. Vei închide aici
trei oameni, care ţi se vor aduce. Sunt oameni foarte periculoşi,
care au ajuns în stăpânirea unui mare secret de stat, – mai
primejdioşi decât criminalii. Orbi şi fără grai să rămână tot restul
vieţii lor!” – îmi aruncă o privire aspră. „Ai înţeles, Gesius?” Am
răspuns aiurit. „Da, am înţeles.”
— Uşa acestei celule, cu nr. 5, nu se va deschide niciodată,
pentru niciun scop; nimeni n-are voie să-i vadă, nici să iasă, nici să
intre la ei!”
— Dar dacă ei mor?
— Să moară! De aceea sunt închişi acolo! Celula să le fie
mormântul!
— Mă înfiorai, dar nu zisei nimic! El mă concedie.
Gesius scoase din tunica lui roasă un plan, şi arătă cele cinci
celule subterane, unde el fusese orânduit ca păzitor. .
Toţi cei de faţă se uitară la pergamentul îngălbenit. Celulele
erau în şir, cinci, fiecare cu ieşirea într-un gang spaţios, în faţă.
— Este aşa, cum l-am primit de la Gratus! Aici e celula 5,
zisei temnicerul, arătând cu degetul pe plan.
— O văd, zise tribunul. Spune mai departe!
— Aş vrea să vă întreb ceva.
— Ce să întrebi?
— Am eu drept să denunţ un fals? Planul acesta nu-i
adevărat!
— Cum, nu-i adevărat? întrebă surprins tribunul.
— Nu-i adevărat! repetă temnicerul. El arată numai 5 celule,
pe când în realitate sunt şase!
— Cum şase?
— Să vă arăt cum este planul acesta în realitate.
Gesius scoase din caietul lui de notiţe o hârtie, pe care o
întinse tribunului. Aici erau cele 5 celule, prevăzute în dos cu un alt
323