cartea a doua

călare. Pe spinarea animalului era un cort de mărime neobişnuită,
împodobit cu carmin şi fir. În urma cămilei mai veneau doi
călăreţi, purtând lănci lungi.
— Ce admirabilă cămilă! exclamă unul din grup.
— Un prinţ din ţări depărtate, îşi dădu cu părerea un altul.
— Mai probabil un rege!
— Dacă ar veni pe un elefant, l-aş crede şi eu un rege.
Un al treilea fu cu totul de altă părere:
— O cămilă – o cămilă albă! zise el explicând. Pe Apollo!
prieteni, noii sosiţi, fiindcă cum vedeţi, sunt doi – nu sunt nici regi
nici prinţi, – sunt femei!
În timpul acesta străinii se apropiaseră. Din apropiere, cămila
nu dezminţea impresia făcută de departe. Un animal mai mare, mai
impozant, în felul lui, nu mai văzuse niciunul din vizitatorii
izvomlui, ori din ce depărtare ar fi venit. Ochii aceia mari negri!
Părul ca mătasea! Picioarele puternice şi totuşi aşa de elastice,
încât abia păreau a atinge pământul. Nimeni nu mai văzuse
vreodată o cămilă ca aceasta. Şi ce frumos împodobeau şaua
ciucurii de mătase şi aurii! Sunet de clopoţei de argint o însoţea pe
când plutea uşor, ca şi neştiutoare de sarcina ce ducea în spinare.
Cine erau însă bărbatul şi femeia de sub cort?
Toţi ochii se îndreptau curioşi spre ei.
Dacă bărbatul era un prinţ sau rege, filosofii din grupul din
faţă n-ar fi putut să acuze timpul de părtinire. Când se uitau la faţa
suptă, trasă, îngropată sub un turban imens şi având aparenţa unei
mumii, aşa încât nu se putea cunoaşte de pe acestea naţionalitatea
omului, trebuiau să observe, spre mulţumirea lor, că viaţa îşi trage
marginile şi pentru cei de sus ca şi pentru cei de jos. Singurul lucru
de invidiat la el era şalul în care era înfăşurat.
Femeia stătea după felul oriental, împresurată de văluri şi
dantelele cele mai fine; deasupra coatelor avea brăţări în formă de
şopârle, legate de brăţările de la încheieturi cu fine lănţişoare de
aur. Altminteri, braţele-i erau goale şi de o mare graţie firească.
Mâinile-i erau delicate, mici ca de copil. Una din ele se sprijinea pe
marginea coşului din cort şi lăsa să se vadă degetele fine,
împodobite cu inele. Reţeaua transparentă ce purta pe cap, era
presărată cu mărgean şi îi atârnau monede, pe frunte şi pe spate. De
177