cartea a doua

Melchior aur, Gaspar tămâie, eu smirnă.
— Când vorbeşti de fapte, părinte, a te auzi înseamnă a te
crede, zise Ben Hur; dar dacă e vorba de păreri, eu nu înţeleg ce fel
de rege vrei să faci din acel copil; eu nu pot să deosebesc un
stăpânitor de drepturile şi îndatoririle lui.
— Fiule, răspunse Baltazar, noi avem obiceiul să privim cu
atenţie lucrurile care din întâmplare ne stau aproape, pe când pe
altele, mult mai importante, care ne stau departe, abia le învrednicim
de o privire fugitivă. Tu te uiţi acum numai la titlul de rege
al Iudeilor; dacă-ţi vei îndrepta însă ochii asupra secretului ascuns
îndărătul lui, îţi va dispărea nedumerirea. Despre titlu un cuvânt:
Israelul tău a văzut odinioară zile mai bune, zile când Dumnezeu
numea cu drag poporul tău poporul Lui şi comunica cu el prin
profeţi. Dacă în acele zile i-a promis Mântuitorul, pe care eu L-am
văzut, şi L-a promis ca rege al Iudeilor, apariţia Lui trebuie să
conglăsuiască cu făgăduinţa, chiar şi numai din pricina cuvântului.
A! înţelegi acum motivul întrebării mele la porţi! înţelegi şi nu voi
mai pierde altă vorbă ci voi continua. Vei voi poate apoi să te
gândeşti la demnitatea copilului; dacă e aşa, chibzuieşte: ce poate
însemna a fi un urmaş al lui Irod? După noţiunile lumii despre
cinste, ce? Dumnezeu n-a avut ceva mai bun pentru alesul Lui? Îţi
poţi închipui, că Atotputernicul, în lipsa unui titlu potrivit, va
coborî pe Pământ ca să împrumute o născocire a oamenilor? De ce
nu mi s-a dat atunci însărcinarea să întreb de-a dreptul despre un
împărat? O, dacă vrei să pătrunzi în miezul lucrului despre care
vorbim, priveşte, te rog, mai sus! Întreabă mai bine ce fel de
împărăţie va fi cea pe care regele promis o va numi a sa? – căci eu
îţi spun, fiule, că aceasta e cheia secretului, şi fără această cheie
nu-l va pricepe nimeni.
Baltazar se uită cu evlavie la cer.
— Este o împărăţie pe Pământ, deşi nu e pământeană – o
împărăţie mai întinsă decât Pământul, mai mare decât marea şi
decât toate ţările. Existenţa ei e un fapt, cum fapt este inima
noastră; trecem prin ea de la leagăn până la mormânt, fără s-o
vedem; şi niciun om nu o va vedea, până ce sufletul lui nu o va
cunoaşte, căci împărăţia nu e pentru el, ci pentru sufletul lui. Şi
splendoarea acestei împărăţii nu poate să şi-o închipuie niciun
229