cartea a doua

subiectul de unde l-am început. Să mergem mai departe. Sunt unele
semne după care se poate cunoaşte înălţimea cercului pe care îl
descrie un popor şi apropierea sau depărtarea lui de Dumnezeu.
După acestea, să-i comparăm pe Evrei cu Romanii.
Cel mai simplu semn e viaţa zilnică a poporului. În privinţa
asta vreau să zic numai atât: Israel a uitat uneori de Dumnezeu,
Romanii nu l-au cunoscut niciodată; deci o comparare aici n-ar fi
cu putinţă.
Prietenul tău, sau fostul tău prieten, a afirmat, dacă am
înţeles bine, că noi n-am avea poeţi, artişti şi războinici; cu asta
cred că a vrut să spună că noi n-avem oameni mari, în genere. Dar,
copilul meu, ce e un om mare? E acela a cărui viaţă dă dovadă că e
călăuzit de Dumnezeu în viaţa lui, chiar şi fără a fi anume chemat.
Un persan a fost instrumentul lui Dumnezeu spre pedepsirea
părinţilor noştri care se depărtaseră de Domnul; i-a dus în robie.
Un alt persan a fost destinat să readucă pe copiii lor în ţara sfântă.
Mai mare decât amândoi a fost însă Macedoneanul (Alexandru cel
Mare, care a distrus Imperiul persan, la 332 î.H.), prin care
Dumnezeu a răzbunat pustiirea Iudeei şi distrugerea Templului.
Superioritatea deosebită a acestor oameni sta în faptul că
Dumnezeu îi alesese pentru îndeplinirea voinţei Lui.
Îndeobşte, domneşte părerea că războiul e cea mai nobilă
îndeletnicire pentru un bărbat, că gloria supremă nu se poate
dobândi decât pe câmpul de luptă. Deşi această părere a fost
adoptată de lume, – tu să nu te laşi înşelat. Omul trebuie să
recunoască şi să venereze ceva mai presus de el însuşi; aceasta e o
lege care va sta câtă vreme vor fi lucruri inaccesibile minţii sale.
Rugăciunea barbarului e un strigăt al temerii de o putere
superioară, singura însuşire dumnezeiască pe care o recunoaşte
limpede; de aici credinţa în eroi. Grecilor le revine meritul de a fi
pus, cei dintâi, mintea în locul puterii brutale. În Atena, oratorul şi
filosoful sunt stimaţi mai presus de războinici. Luptătorul din arenă
rămâne erou acolo; dar laurii nepieritori îi revin pururea poetului
sărbătorit. Şapte oraşe îşi dispută onoarea de a fi locul de naştere al
unui poet. Dar fost-a elinul cel dintâi care s-a întors de la vechea
credinţă barbară? Nu, copilul meu. Numai noi putem să ne lăudăm
cu aceasta. În locul forţei brutale părinţii noştri au pus pe
86