cartea a doua

— Spune-i să aştepte; vom veni numaidecât.
— Aveai dreptate, frate, zise grecul după ce paznicul plecă,
întrebările pe care le-am adresat oamenilor de pe stradă şi celor de
pază la poartă au făcut să fim repede cunoscuţi. Să ne grăbim! Eu
nu mai am răbdare.
Se ridicară, îşi legară sandalele, îşi luară mantalele pe umeri
şi ieşiră.
— Vă salut, vă urez pace şi vă rog să mă iertaţi, dacă vă
supăr. Stăpânul meu, regele, m-a trimis să vă invit să veniţi la
palat, unde vrea să vă vorbească singur.
Astfel îşi îndeplini solul însărcinarea.
O lampă ardea la intrare; la lumina ei, se uitară unul la altul
şi cunoscură că spiritul venise deasupra lor. Apoi egipteanul se
apropie de paznic şi-i zise încet, ca să nu-l audă şi ceilalţi:
— Tu ştii unde sunt lucrurile noastre în curte şi unde
odihnesc cămilele noastre. Cât timp vom lipsi, pregăteşte totul
pentru plecare încât, la întoarcerea noastră, de va trebui, să ne
putem lua numaidecât drumul înapoi.
— Mergeţi fără nicio grijă şi încredeţi-vă în mine, răspunse
paznicul.
— Voinţa regelui e voinţa noastră, îi zise Baltazar; te vom
urma.
Străzile oraşului sfânt erau pe atunci tot atât de înguste ca şi
astăzi, numai că nu atât de bolovănoase şi murdare; căci Irod nu se
mulţumea cu înfrumuseţarea oraşului, el cerea şi curăţenie şi
ordine.
Cei trei oameni urmau în tăcere pe călăuza lor. Urcând pe un
drum slab luminat de lucirea stelelor, ajunseră, în sfârşit, la o
poartă. La lumina a două focuri de cărbuni, ce ardeau înaintea
porţii, puteau să vadă contururile unei clădiri şi câteva santinele ce
stăteau nemişcate, sprijinite pe arme. Fără a fi opriţi, trecură
pragul. Apoi fură conduşi printr-un întreg labirint de coridoare şi
hale, adesea neluminate, prin curţi şi odăi, pe trepte apoi, până la
un turn de-o înălţime considerabilă.
Deodată călăuza se opri, arată spre o uşă deschisă şi le zise:
— Intraţi; aici e regele.
Încăperea, în care intrară, era plină de aerul încărcat de
55