cartea a doua

— Uşor lucru! Am câştigat. Dar de ce vrei să ştii minutul?
— Ai fost tu vreodată, cu capul descoperit, în soarele sirian,
pe cheiul unde are să debarce? Focurile Vestei nu sunt aşa de
fierbinţi. Eu când o fi să mor, aş vrea, pe părintele nostru Romulus!
să mor în Roma. Aici e curat Iad; acolo, stând pe piaţa dinaintea
Forului, aş putea să ating cu mâna locuinţa zeilor. Pah! pe Venera,
mi-ai întins o cursă, Flavius, şi am pierdut. O, capricioasă Fortuna!
— Mai jucăm?
— Trebuie să-mi recâştig sesterţul pierdut.
— Fie.
Şi jocul continuă. Când lumina zilei se cernu pe geamurile de
sus, făcând să pălească cu încetul lumina lămpilor, ei stăteau la
aceeaşi masă şi în aceleaşi locuri, tot jucând încă. Ei erau, ca cei
mai mulţi din tovarăşii lor, din suita militară a consulului, şi
aşteptându-i sosirea, se distrau.
În timpul convorbirii lor, mai venise o ceată, apropiindu-se,
pe neobservate, de masa din mijloc. Se vedea că veneau de la chef;
unii dintre ei se ţineau numai cu greutate pe picioare. Conducătorul
lor avea pe cap o cunună; vinul nu-i deformase decât puţin
frumuseţea bărbătească a tipului său roman. Purta capul ridicat cu
mândrie; buzele şi obrajii îi erau coloraţi; ochii îi străluceau, numai
după felul arogant în care se înfăţişa înfăşurat în toga lui cu falduri,
se putea vedea că nu era nici el tocmai treaz. În drum spre masă îşi
făcu loc, lui şi însoţitorilor săi, fără păsare şi fără scuze; când, în
sfârşit, se opri şi-şi roti privirile peste masă şi peste jucători, cu
toţii se întoarseră spre dânsul şi îl salutară:
— Messala, Messala!
Cei care stăteau mai departe şi auziră exclamările le repetară,
de unde erau; numaidecât grupurile se desfăcură, jocurile se
întrerupseră şi cu toţii se grămădeau în mijlocul sălii.
Messala primea această manifestaţie indiferent, ca de la sine
înţeleasă, şi în curând lăsă să se vadă motivul popularităţii sale.
— În sănătatea ta, amice Drusus, zise jucătorul din dreapta
lui; în sănătatea ta! Adu să-ţi văd un moment tăbliţele.
Aruncă o privire asupra tăbliţelor cerate, unde erau consemnate
sumele pariate.
— Dinari, numai dinari! – zise, azvârlind tăbliţele pe masă.
201