cartea a doua

faţa; părea a fi o fată, ridicată nu de mult din vârsta copilăriei.
— E atât de puţin praf pe hainele tale, reluă rabinul adresându-se
iar lui Iosif, încât presupun că ai petrecut noaptea aici, în
cetatea părinţilor noştri.
— Nu, răspunse Iosif. Până la căderea nopţii n-am putut
ajunge decât până în Betania; ne-am oprit acolo la han şi în zori am
pornit iar.
— Aşadar aveţi un drum lung de făcut; cred că nu până la
Ioppe.
— Nu; numai până la Betleem.
Privirea rabinului, până acum deschisă şi prietenoasă, se
posomorî.
— Da, da, murmură el; tu eşti de naştere din Betleem şi te
duci acum cu fiica ta acolo, ca să te înscrii pentru impozit, conform
ordonanţei imperiale. Copiilor lui Iacob le merge ca odinioară
seminţiilor în Egipt; numai că acum n-au niciun Moise, niciun
Iosua. Ce jos au căzut puternicii!
Iosif răspunse, fără să-şi schimbe atitudinea sau expresia
feţei:
— Femeia aceasta nu e fiica mea.
Dar rabbi nu dădu atenţie acestei declaraţii, şi urmă, stăruind
asupra ideilor lui politice:
— Ce fac zelatorii colo jos în Galileea?
— Eu sunt un dulgher şi Nazaret e un sat, zise Iosif cu precauţie.
Strada în care îmi am atelierul nu duce la niciun oraş. Eu
trebuie să mănuiesc toporul şi fierăstrăul şi nu găsesc timp să mă
amestec în certurile de partid.
— Totuşi, eşti un evreu, stărui rabinul; eşti un evreu, şi încă
din neamul lui David. Nu se poate ca tu să admiţi să plăteşti un
astfel de bir afară de un siclu, care după vechiul obicei se dă lui
Iehova.
Iosif tăcu.
— Eu nu mă plâng de mărimea sumei, urmă prietenul său;
un dinar e nimica toată. Nu! Impunerea birului, asta e ofensa.
Ş-apoi, plata acestui bir, ce alta este, decât supunerea la tiranie?
Spune-mi: este adevărat că Iuda se dă drept Mesia? Tu trăieşti
printre partizanii lui. ;
30