cartea a doua

Domnului, că te-a condus la mine aşa cum eşti. Dacă eu am servit
tatălui tău cu credinţă şi în viaţa, şi în amintirea lui, să nu te temi că
faţă de tine îmi voi uita îndatoririle; dar trebuie să declar că
condiţiile nu pot fi valabile.
Apoi reluând hârtiile, adăugă:
— N-ai ascultat întreg raportul. Ia aceasta şi citeşte, citeşte
tare.
Ben Hur luă coala şi citi:
„Raport despre sclavii lui Hur, întocmit de Simonide,
administratorul averii sale:
1. Amrah, egipteancă, în palatul din Ierusalim.
2. Simonide, administrator, în Antiohia.
3. Estera, fiica lui Simonide.”
Ben Hur nu se gândise niciodată că, după lege, o fiică avea
să urmeze tatălui ei în sclavie. Acum se uită, roşind, la Estera.
— Un om, zise, – care e în posesiunea a şase sute de talanţi,
e cu adevărat bogat, şi poate să facă ce vrea. Dar ceva mai preţios
decât banii, e mintea celui ce i-a adunat, şi inima ce i-a stat alături.
Simonide, şi tu, frumoasă Estera, să nu vă temeţi de nimic! Şeicul
Ilderim să fie martor, că în acelaşi moment când mi-aţi apărut ca
sclavi, eu v-am redat libertatea; şi ceea ce am spus cu vorba, vreau
să spun şi în scris. Nu ajunge? Pot să fac mai mult?
— Fiule al lui Hur, zise Simonide, sunt lucruri pe care nu le
cunoşti: e legea, după care eu sunt sclav al tău pe viaţă. A fost
preţul cu care am plătit-o pe Rachela, mama fiicei mele de-aici,
căci Rachela n-a vrut să fie soţia mea, dacă nu-i urmam condiţia.
— Era şi ea sclavă pe viaţă?
— Da.
Ben Hur, îndurerat se plimba prin odaie.
— Eu eram şi mai dinainte bogat, zise oprindu-se deodată.
Eram bogat în urma testamentului nobilului Arrius; acum vine
această avere şi mai mare, şi mintea care a priceput s-o
agonisească. Nu este în toate acestea mâna lui Dumnezeu? Să-mi
fii tu sfătuitor, Simonide. Ajută-mi să cunosc ce e drept a cunoaşte
şi a face, şi ajută-mi să fiu vrednic de numele meu. Şi ceea ce
spune legea, eu am să-ţi spun după adevăr. Vreau să fiu servul tău
pentru totdeauna.
274