cartea a doua

ogat sculptate cu figuri alegorice. Ochii mulţimii se îndreptau
mereu spre acest loc, căci de acolo avea să vină semnalul
începutului curselor. Zidul înalt şi drept, care împrejmuia circul,
avea trei intrări boltite. Una dintre ele, somptuos împodobită, era
poarta prin care, la finele spectacolului, ieşeau duşi în triumf
învingătorii, încoronaţi.
Lumea pestriţă, care ocupa cu înghesuială până şi ultimul
colţ, pândea cu ochii aprinşi, cu gurile căscate, să vadă, să audă tot
ce era arătat aici pentru dânsa.
Locurile pentru mese se aflau în partea de vest a circului şi
erau rezervate pentru nobilii care veneau aici, între pauze, să se
recreeze.
Când sună trompeta, se făcu tăcere adâncă şi ochii tuturor se
îndreptară curioşi spre arenă.
Din partea de est, de la Poarta Pompea răsunau cântece
acompaniate de muzică. Apăru convoiul corului. Primul punct al
serbării. Urmat apoi de conducătorii jocurilor şi reprezentanţii
autorităţilor, amfitrioni îmbrăcaţi în haine de gală, împodobiţi cu
ghirlande de flori. Figurile zeilor, aşezate în litiere, purtate de
sclavi, defilează; apoi eroii zilei, care luau parte fie la alergări, la
lupte, la sărit şi la lupta cu pumnul (box).
Convoiul se mişca încet în jurul arenei. Priveliştea, de o vie
frumuseţe, e primită cu aplauze. Figurile zeilor, deşi moarte,
impresionau mulţimea cu imaginaţia caldă.
Şi mai entuziastă este primirea luptătorilor, căci între
spectatori nu era poate niciunul care să nu fi făcut prinsoare pe o
sumă oarecare, fie şi numai un dinar. Se puteau deosebi luptătorii
preferaţi: se strigau pe nume, sau li se aruncau flori şi ghirlande
mai multe. Fiecare avea o preferinţă, discutată cu aprindere. În faţa
spectacolului impunător amuţeau uneori discuţiile.
Era admirată nu numai splendoarea trăsurilor, frumuseţea
cailor dar şi acea minunată apariţie a conducătorilor. Purtau nişte
tunici scurte din stofă de lână, fără mâneci, din culoarea indicată
lor. După fiecare mergea un însoţitor călare. Numai Ben Hur, poate
din neîncredere, mergea singur. Asemenea toţi purtau cască, el
singur era fără coif. Lumea se urca pe scaune să-i vadă. Gălăgia
creştea, în mijlocul ei se auzeau ţipetele femeilor şi ale copiilor. Se
301