cartea a doua

— O, tu, nobil animal! Iubirea ta nu cunoaşte îndoiala.
În clipa următoare Iras dispăru.
CAPITOLUL V
În ziua a treia, călătorii sosiră la râul Iaboc, unde găsiră
adunată lume multă. Cei mai mulţi veniseră din Persia. Caii lor se
odihneau în iarbă.
Abia descălecară noii sosiţi, şi un om veni spre ei, oferindule
apă din ulciorul lui. După ce mulţumiră omului, acesta se
apropie de cămilă.
— Tocmai vin de la Iordan, zise el. E multă lume adunată
acolo. Dar niciunul n-are o cămilă ca asta. Permiteţi să vă întreb,
din ce rasă este?
Baltazar răspunse scurt şi îşi căută un loc de odihnă. Ben Hur
însă întrebă pe om:
— În ce parte a Iordanului e adunată mulţimea?
— La Betabara.
— Acesta a fost un sat neînsemnat. Nu înţeleg de ce i s-a dat
acum o importanţă aşa de mare.
— Vei înţelege mai pe urmă, răspunse omul. Se vede că vii
de departe şi nu ştii vestea cea bună.
— Ce veste?
— S-a arătat un învăţat mare, în pustiu. Zice că ar fi un sfânt!
Vorbeşte aşa de frumos, nişte cuvinte ce pătrund adânc în mintea
oamenilor. Se numeşte Ioan, fiul lui Zaharia. Şi se cheamă că este
trimisul lui Mesia.
Şi Iras ascultă cu atenţie cele spuse de străin.
— Oamenii spun că acest Ioan şi-a petrecut copilăria într-o
peşteră, singur, în post şi rugăciuni. Lume multă ascultă predica
lui. L-am ascultat şi eu.
— Toţi aceştia vin de acolo?
— Unii vin, alţii se duc.
— Şi ce predică el?
— O învăţătură nouă, o învăţătură despre care nu s-a auzit
până acum în Israel, după cum spun toţi. Rabinii nu ştiu ce să
365